Logodnica
de Alexandru Vlahuta
El zise: "Plec - si muntii si oceanul
Or sa despart-a noastre brate-ntinse.
Gindeste-te la mine-n vremea asta!
Asteapta-ma. Pe inimile noastre
Uitarea-n veci nu-si va intinde somnul.
Iubirea noastra suferind, va creste."
Si ea a asteptat. Minute, ceasuri
Si luni, si ani, ani lungi de dor, de lacrami,
Trecura far-o raza, far-o floare
In paru-i de feciaora, des si negru.
Si cind de pe-al ei chip cazu podoaba
Si dulcea stralucire-a primaverii,
Si-o zbircitur-adinca pe figura-i
Rinji (caci picatura sparge piatra),
El - in sfirsit - din departari se-ntoarse.
Dar nu zbucni nici lava infocata
De sarutari, nici vechea lor iubire,
Ea lung privi stapinul, si el sclava.
Sa-si mai gaseasca formele-adorate
Odinioara ... Si-nlemniti statura
Cu ochii in pamint. Paragini triste!
Prapastia-ntre ei se redeschise.
Gazeta sateanului, 5 decembrie 1897
Logodnica
Aceasta pagina a fost accesata de 1795 ori.
