Valea Motrului
de Alexandru Vlahuta
Mergem o bucata buna pe marginea Motrului, ale carui unde verzui, pripite, se sparg de bolovani. Apoi urcam pe-un podis larg si luminos. Miresme dulci, imbatatoare, de sulcina si de dumbravnic, se imprastie in aer de pe fanetele batute de soare. Un vant caldicel adie, si granele coapte isi leagana spicele ca de vraja unui cantec. in departare se pierd liniile incalcite ale dealurilor intunecate de desimea codrilor. Lanurile sunt impanzite de seceratori. Carduri de fete in camasi albe si valnice rosii se pleaca muncii si-si misca bratele-n tactul unei doine. Dulce rasuna valea de glasurile lor. Pe miristi si pe sesuri aluneca-ncet umbrele calatoare ale norilor. in urma noastra, Motrul, tolanit in spintecatura dealurilor ca un balaur ostenit, isi tremura solzii sclipitori in soare. Copacii batrani s-apleaca pe undele lui sfatoase, sa leasculte povestile. El scoboara de sus, dinspre Culmea frumoasa, de la poalele muntelui Oslea, unde-a stat in vechime incolacit naprasnicul sarpe cu noua ochi, de groaza caruia se cutremura toata valea Dunarii, pana cand intr-o zi iata c-a sosit acolo Iorgovan, voinicul fara seaman, si s-a asezat intro groapa, cu calu-i nazdravan si cu tolba-i de sageti, si, cand sarpele, flamand, a ridicat capul sa-nfulice-o turma de vite ce pastea pe vale, Iorgovan, intinzand arcul, l-a izbit c-o sageata si i-a scos un ochi, iar muntele s-a zguduit din tatani de zvarcolirile dihaniei. si tot asa l-a pandit si l-a sagetat, pana cand sarpele, ramaind numai c-un ochi, a rupt-o de fuga pe la Furca Alunului, pe unde se vede si azi dara lui, careia ii mai zic unii si brazda lui Novac. Iorgovan s-a luat calare dupa el, si unde-l ajungea, ii si hartanea cu palosul o bucata din trup; la apa Cernei insa voinicul a stat locului, fermecat de cantecul unei zane, iar capul sarpelui a trecut Dunarea pe la Cazane si s-a ascuns in pestera neagra, de unde iese vara musca cea rea, care bantuie vitele de prin meleaguri.
Departe, hat, Motrul scapa-n luminis, si dupa ce soarbe undele Cosustei, se indoaie pe la capatul dealului Colibasi si trece, domolit si ganditor, pe sub zidurile manastirii Strihaia, unde-a vazut intr-o noapte pe Mihai Viteazu viind ostenit de razboi si grabindu-se sa ridice pana-n ziua, pe ruinele castelului parintesc, o biserica, pe care, de zor mare ce-a avut, a gresit s-a zidit-o cu altarul spre miazazi. De-acolo, batand spre rasarit, se lasa molatic pe ses deschis, printre imasuri si samanaturi, pana-n manastirea Gura Motrului, unde-si descarca undele-n Jiu. Manastirea, imprejmuita cu ziduri groase, sparte de vremi, e asezata pe poalele unui deal. Acolo odihnesc oasele cuviosului patriot Eufrosin Poteca, unul din cei mai harnici apostoli si luminatori ai neamului nostru pe la inceputul secolului al XIX-lea. Pe portile de fier de la intrare, mancate de rugina, se cunosc inca urmele gloantelor repezite din flintele pandurilor lui Tudor la 1821, cand, de frica lui, boierii greci se inchisesera acolo, ca intr-o cetate, cu averi, arme si arnauti. Pe toata valea Motrului s-a Jiului, pornind din campia Padesului, de pe plaiul Closani, unde s-a ridicat intai steagul libertatii in mantuitoarea rascoala de la 1821, si pana in sesurile Dunarii, prin toate satele Olteniei auzi vorbindu-se de Domnul Tudor, ca si cum ieri ar fi trecut pe-acolo, in fruntea puscasilor sai, asa viu, si mare, si intreg a ramas in mintea tuturora viteazul razbunator al poporului, eroul legendar care imbracase camasa mortii pentru mantuirea neamului sau.
Valea Motrului
Aceasta pagina a fost accesata de 2701 ori.
