Targu-Jiu
de Alexandru Vlahuta
Pe la toaca plecam spre Targu-Jiu. Cativa nori fumurii calatoresc încet pe bolta albastra a cerului. soseaua dreapta, batuta ca-n palma, taie întinsa campie ce se desfasura înaintea noastra. La rasarit se vad peste sirul de dealuri verzi înaltimile Vulcanului cari, împreunandu-se pe la cheia Jiului cu magurile cenusii ale Parangului, alcatuiesc cununa muntoasa a judetului Gorj si granita Romaniei dinspre Transilvania. Dupa un ceas de drum pe ses deschis, intram într-o padure mare si frumoasa de stejari seculari. Ne adancim în ea ca-ntr-o lume tainuita, plina de vraji. Din desisul ramurilor se cerne întuneric. Treptat, aerul se racoreste. Crengile încep sa se miste, frunzele fosnesc de vant. Fulgere dese, orbitoare, spinteca cerul din ce în ce mai posomorat, si tunete prelungi se aud bubuind în departare. Cand iesim în limpezis, vedem ploaia, ca o perdea de suliti, dreapta si întunecoasa, viind dinspre munti si cotropind campiile c-un ropot de ostire îngrozitoare, naprasnica. Tunetele se-ntetesc, si peste cateva minute un adevarat potop s-abate vijelios asupra noastra. Nu mai vedem nimic. Caii alearga îndemnati de tipetele vizitiului, speriati de rapaitul stropilor cari cad, repezi si grei, ca o grindina de gloante. Într-un sfert de ceas toata campia e o mare. Cu chiu, cu vai ajungem la Bradiceni, unde ne adapostim subt umbrarul unei carciume. taranii desculti, cu itarii sumesi pana deasupra genunchilor, cu bratele goale încrucisate pe piept, stau în picioare, neclintiti, si privesc cu jale la ogoarelenecate, la capitele risipite, la snopii desfacuti si luati de puhoaie, la munca si sperantele lor nimicite într-o clipala. si nimeni nu scoate-o vorba, nimeni nu se tanguie. E în linistea aceasta a lor o maretie de eroi de prin carti, o întelepciune antica, înaltatoare, care ma umple de respect. Pe chipurile lor uscate e întiparita rabdarea sfanta a romanului, taria legendara a neamului acestuia otelit în dureri, care-a vazut s-a îndurat atatea, ca nimic nu-l mai poate îngrozi. Încerc sa ma dau în vorba cu ei. Dusi pe ganduri, cu privirea pierduta-n vazduh, îmi raspund scurt si silnic. De obicei taranul nostru vorbeste putin; noua, mai ales, celor de la orase, foarte cu greu îsi deschide inima lui larga si rabdatoare...
Pornim. Ploaia a mai contenit. Satul e pe jumatate în apa. Femei cu pruncii în brate alearga, tipand, de-a lungul santului prefacut în garla, pe care plutesc împrastiate copai, toale si perine luate de sivoi.
La asfintitul soarelui intram în Targu-Jiu. Orasul este asezat într-o valcea pe marginea Jiului. Un zavoi mare de plopi si de anini seculari umbreste malurile frumosului rau. Strazile sunt largi si drepte. E liniste ca la tara; si ce aer de batrani ganditori au unele case vechi, boieresti, tupilate-n fundul curtii, în desisul lor de arbori!
Se-nsereaza. Singur ma primblu prin aleile tacute ale parcului. Unde si unde, cate un felinar clipeste-n frunzisul umed. Spre miazanoapte, Muntii Gorjului îsi cresteaza, pe albastrul-închis al cerului, varfurile lor înalte, negre, neregulate. si-n tacerea acestei nopti de vara, freamatul plopilor, suietul Jiului par glasuri omenesti ce-mi povestesc întamplari, amintiri dureroase din vremile de demult... Aici, în orasul acesta retras, îsi cautau scaparea la 1802 boierii Craiovii, goniti de groaza lui Pasvantoglu, pasa Vidinului; s-au navalit atunci peste ei carjalaii lui Manaf Ibraim, dupa ce-au spart balciul Clanovului s-au pradat case, s-au dat foc bisericilor, s-au taiat batrani si femei, si prunci nevinovati. Pe asa cumplite vremi s-a nascut aici, în casa logofatului Brosteanu, George Bibescu, care peste patruzeci de ani avea sa fie ales domn de boierii pamanteni din Obsteasca Adunare, moment însemnat în istoria noastra: de-un veac si jumatate nu se mai rostise glasul tarii pentru alegerea domnului ei.
Aici amintirile istorice sunt vii, stranse cu priceputa grija si pastrate cu sfintenie. Nicairi n-am gasit atata iubire de tara, atata respect pentru trecutul neamului nostru ca-n orasul acesta linistit, unde toate parca te îndeamna la ganduri frumoase si la fapte bune. Statuia lui Tudor Vladimirescu - asa de potrivit asezata în fata gimnaziului - aceasta nepieritoare întrupare a vitejiei si a jertfei, este si va fi pururea cea mai minunata lectie de patriotism pentru fragedele generatii ce se vor perinda pe dinaintea ei.
Targu-Jiu
Aceasta pagina a fost accesata de 2448 ori.
