Targovistea. Ruinile
de Alexandru Vlahuta
Dormim noaptea la Podul-Dambovitii, un sat cuibarit in fundul unei vai adanci, inchis din toate partile, ca o caldare. Pe creasta zidului de stanci dinspre miazanoapte se vad ramasitele unui vechi castel. Nu se stie al cui a fost. Batranii spun c-asa l-au apucat. Multi au cautat comori pe sub ziduri, caci mereu se zarea noaptea jucand o para albastra, acolo, la Ruina Pustie, cum ii zic ei. Ceva mai in jos, dincoace de ruinile cetatii lui Negru-voda, pe malul drept al Dambovitii, e satul Stoenesti, unde s-a retras Mihai Viteazu, acum trei sute de ani aproape, sa-si odihneasca mica lui oaste in urma stralucitei biruinti de la Calugareni.
De la Podul-Dambovitii o luam spre rasarit, pe carari de turme, peste muscele; prin codri de brad si de fag suim din greu muntele Leaota, care se desface din culmea Barsei si se lasa-n podisuri traganate pana-n magurile de var si de carbune de la sotanga. Manem la o stana pe varful Leaotii. A doua zi ne scoboram in valea Ialomicioarei, si pe la asfintitul soarelui sosim la Targovistea. Orasul e asternut in limpezis, pe malul drept al Ialomitii. Un lung sir de coline, acoperite cu vii, ingradesc zarea spre rasarit, iar in mijlocul acestor coline, pe varful cel mai inalt, se vede ridicandu-se falnica dintre copaci Manastirea Dealului; intreaga, stralucitoare, sta mandra in fata orasului, ca si cum vremea ar fi adormit la pragul ei. Acolo, in tinda bisericei, intr-o racla de sticla se pastreaza capul lui Radu cel Mare, intemeietorul manastirei (acum patru sute de ani) si capul lui Mihai Viteazu, pe-a carui frunte a stralucit, in fulgerarea unei clipe de noroc, cea mai glorioasa coroana la care-a tintit vreodata visul de marire si de dreptate al neamului romanesc.
Aici, in Targovistea, si-a asezat Mircea-voda scaunul domniei catra sfarsitul veacului al paisprezecelea, si, fiind lunca deschisa si fara aparare, a facut santuri si ziduri tari imprejurul cetatii, si 333 de ani a ramas aici capitala tarii. in vremea asta orasul a fost adesea bantuit de ostile turcesti, si cu toate nenorocirile cari l-au invaluit, a mers inainte, s-a radicat si s-a imbogatit mereu. Domni dupa domni l-au infrumusetat si l-au daruit cu mitropolie, cu biserici, cu tipografie; subt inteleapta si blanda stapanire a lui Matei Basarab, multimea norodului ajunsese la 60.000 de suflete.
Ce viata, ce zarva trebuie sa fi fost odinioara pe ulitile acestea, astazi asa de linistite, aproape triste! Aici batea inima tarii, cu toate grijile si bucuriile ei. Aici veneau negustorii din Venetia, din Genova si de la tarigrad. Ei aduceau in acest Damasc al Romaniei scule si covoare scumpe, matasuri cusute cu fir de aur, haine si podoabe pentru mitropolitii si gospodarii tarii, pentru domnitele si bogatele jupanese de pe vremuri. si de-aici porneau, pe cele patru porti ale cetatii, chervanele-ncarcate cu lana, cu miere, cu sare si cu zaherele, ce-mprastiau vestea despre darnicia si-mbelsugarea pamantului nostru pana-n cele mai departate schele ale Europei.
Acum Targovistea e un oras de amintiri. Zidurile cetatii s-au naruit, santurile s-au astupat, pe unde se-ntindeau palatele si edecurile Mitropoliei, astazi e obor de vite, iar curtile domnesti, mandrele curti de pe malul Ialomitii, inlauntrul carora s-a urzit o parte asa de insemnata din istoria patriei noastre, au ramas paraginite, - un morman de ruini inecate de balarii, bolti surpate, gramezi de moloz sprijinind cateva ziduri afumate, in cari se vad ca niste rani sparturile ferestrelor, largite de ploi. O singura odaie isi mai pastreza cei patru pareti laturalnici : din mijlocul ei se-nalta doi salcami. in toate partile se-ntind desisuri mari de bozii si de urzici, de jur imprejur pamantul creste, ca si cum ar vrea sa napadeasca si sa inghita si aceste biete ramasiti din ceea ce-a fost odata fala si podoaba Targovistii. Ce pacat ca nu ni s-a putut pastra macar palatul acesta, ca o marturie scumpa a vremilor trecute! Am fi venit aici din toate unghiurile tarii, am fi alergat aici, ca la o scoala inaltatoare, sa ascultam soapta zidurilor sfinte si sa traim o parte vie din istoria neamului nostru. Am fi pasit cucernici prin salile largi si tacute ale batranilor voievozi, s-am fi putut zice: pe usa asta a intrat marele Mircea cand s-a intors biruitor de la Rovine, de la fereastra asta se uita cruntul tepes peste orasul lui domolit si spalat de faradelegi; in jiltul acesta a stat viteazul Mihai, pe cand in mintea lui cutezatoare se impanzea un vis maret
- o tara intinsa, puternica si glorioasa, toata suflarea romaneasca subt un singur sceptru. Dar a batut nemilos viforul vremii, mai aprig decat razboaiele si decat focul, s-a pustiit mandrele curti, s-a surpat zidurile falnicului palat, in incaperile caruia n-a stat nici un domn fanariot. Numai biserica a ramas, cu sfintii ei zgariati de sulitile turcilor, si inaltul turn al Chindiei, unde vegheau strajile si unde batea meterhaneaua cand s-asezau domnii la masa.
Doarme batrana Targoviste, cetatea atator glorioase amintiri. Un moment de tresarire a avut pe la inceputul veacului trecut, s-a dat atuncea tarii trei poeti insemnati, aproape in acelasi timp: pe Eliade, pe Alexandrescu si pe Carlova. Dar la sunetele harfei lor pietrele nu s-au mai miscat, sa reinvie cetatea moarta, ca-n bunele vremuri de demult la cantecele lui Orfeu.
Targovistea. Ruinile
Aceasta pagina a fost accesata de 2980 ori.
