Pe Cheia Bistritei
de Alexandru Vlahuta
De la Manastirea Horez in sus, locurile se salbatacesc, vaile-s tot mai inguste si mai rapoase, dealurile acoperite de paduri se-ncolacesc, se-ncaleca, si inchid zarea din toate partile. E asa de adanca si de sfanta tacerea, ca inaintezi cu grija, pare ca tie frica sa nu destepti, cu zgomotul trecerii tale, cine stie ce fiinti legendare adormite de mii de ani in linistea acestor pustietati. Dupa vrun ceas de drum cotit prin stramtori si desisuri intunecoase, auzi un vuiet, o galgaire de izvoare, ca si cum o stavila s-ar fi abatut deodata din calea undelor nerabdatoare, valea se deschide, codrii se trag la o parte, o priveliste neasteptata, negrait de mandra, se infatiseaza ochilor. Sus, pe braul muntelui din fata, rasar dintre copaci turnuletele manastirei Arnota, sfant lacas in care se odihnesc oasele bunului si milostivului nostru domn Matei Basarab. Jos, la poalele muntelui, pe malul drept al Bistritei, s-asterne o poiana de toata frumuseta, in mijlocul ei se ridica zidurile cenusii ale manastirei Bistrita, cladire mare, aratoasa, intemeiata acum patru sute de ani de Barbu Craioveanul, ban al Craiovei, unul din stalpii vechei si puternicei familii a Parvulestilor, cu care domnii de pe vremuri cautau sa se-nrudeasca pentru mai buna paza si ingradire a tronului.
De aici incolo nu mai poti razbate decat cu piciorul. Chiar din spatele manastirii intri in cheia Bistritei, in lumea prapastiilor si-a valtorilor: tot muntele e crapat de sus si pana jos, si pe fundul acestei taieturi, intre inaltii pareti de piatra, s-azvarle Bistrita, vijelios batandu-si nahlapii de stanci, c-un zgomot asurzitor. in paretele din dreapta, la o inaltime ametitoare deasupra torentului, se deschide pestera Sfantului Grigore. O potecuta cu trepte scobite in piatra te duce de-a lungul cheiei, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini inguste, prin care de-abia te strecori si mergi taras prin intuneric ca vro zece pasi pana dai subt o bolta inalta care primeste putina lumina de afara prin crapaturile paretelui din dreapta; apoi te cobori pe sfarmaturi de pietre in tinda pesterei, la paraclisul sfantului Grigore; de aici se despart doua hrube adanci, intunecoase; una, a liliecilor, unde intr-adevar huzuresc acesti zburatori ai noptii ca in propria lor domnie, alta, a chiliei, care te suie prin fel de fel de cotituri la o chilioara parasita, cu icoane sterse, cu peretii afumati, acoperiti de vechi pisanii - urmele pusnicilor cari, retrasi din lume, si-au fost inchis viata de bunavoie in tainitile acestea umede si intunecoase.
Toti muntii de prin partile acestea sunt sparti si scorborositi de ape. Carari inguste si primejdioase te poarta pe margini de prapastii in adancul carora ti-e frica sa te uiti. Pe une locuri pamantul suna sub picior ca o bolta. Pe sus vezi stanci uriase scoase din zid, gata sa se prabuseasca. Copaci chirciti, schilozi, cu ramuri strambe, ies de prin crapaturile paretilor de piatra. Te crezi intr-o lume darapanata, pustiita in urma unui mare dezastru. Doar glasul apelor zbuciumate rasuna ca un bocet in tacerea si neclintirea atator ruini.
Pe Cheia Bistritei
Aceasta pagina a fost accesata de 2337 ori.
