La umbra
de Alexandru Vlahuta
Pe la amiaza conacim in Brosteni, sat mare si frumos, revarsat pe valea raului Motru. Vrednici, si cuminti, si buni gospodari trebuie sa fie oamenii prin partile acestea. Vad casutele lor vesele si curate, livezile ingradite, curtile pline de pasari, fanul strans cu ingrijire si asezat in patuiace, vitele grase, femeile bine imbracate si copiii rumeni la fata. Ma dau in vorba c-un mosneag care-mpleteste la un coser de nuiele.
Sunt, ce e dreptul, si pamanturile bune pe-aici, imi spune batranul, dar s-ai nostri s-au ales tot oameni harnici si de isprava. Noi pe la targ mai mult vindem decat cumparam, c-avem aici, slava Domnului, tot ce ne trebuie. De-ale imbracamintei lucreaza nevestele in casa; opinci si caciuli ne facem noi; si de-ale gurii ne da Cel-de-sus de-ajuns si de ramas. Uite-o cum sta podoaba pe dealuri hrana noastra, din belsug: numai sanatosi sa fim si zile s-avem s-o mancam. Vezi dumneata, noi avem in comuna noastra, de sapte sute de suflete, patru biserici si numai doua carcime. De aceea nici nu s-aud pe-aici galceve, ori batai, ori furtisaguri, cum sunt, de-o pilda, pe la Ponoare, unde sunt pruni multi si unde oamenii beau tuica si-n loc de aghiazma la Boboteaza. Acolo cic-ar fi vrut odata sfantul Nicodim sa le faca si lor o biserica, si ei, ticalosii, ca sa scape de sfant, s-au apucat si i-au varat pe-ascuns un miel in traista, s-apoi au sarit sa-l bata zicand ca le-a furat mielul, s-a plecat sfantul in lume blestemandu-i sa nu mai aiba biserica-n sat, ci numai de cimpoieri si de tobosari sa le faca Dumnezeu parte. si multa vreme cic-au ramas fara biserica. Acuma au, nu-i vorba, s-a milostivit Cel-de-sus cu ei, dar ce folos, ca tot carcima li-i mai draga!... Urat lucru mai e, Doamne, si bautura asta. Lasa c-aduce si paguba, si te saraceste de te lasa pe drumuri, da-ti strica si minte, si sanatate, si viata, si tot, de-ajungi din om neom. Eu - multumesc lui Dumnezeu - iaca, sunt aproape de nouazeci de ani, si muncesc cat si feciorii mei, si nu stiu ce-i boala. Cand mi-i sete, ma duc colea la sipot, ii trag un gat bun de apa rece si parca-ntineresc...
Ma uit la figura blanda si luminoasa a mosneagului, ascult cu drag vorba lui asezata si cuminte si ma gandesc ca in el sunt intrupate toate bunele insusiri ale poporului roman. Cata intelepciune, ce de comori nu zac ascunse in sufletele acestea cinstite si senine cari-au trecut de-atatea ori prin cumpene mari, prin greutati si nevoi cumplite, s-au infruntat cu barbatie vijeliile vietii, s-au stiut pururea sa-si pastreze credinta lor in bine si-n dreptatea Celui-de-sus!
Multe si nepretuite frumuseti ar descoperi acel care-ar putea strabate in sufletul acestui popor ales s-atat de bine inzestrat de fire in adancimile tainuite ale inimii lui bune si rabdatoare, unde s-au pastrat cu atata sfintenie credintile, datinile, graiul si virtutile neamului nostru si de unde-a izvorat cel mai cald si mai duios cantec din cate vrodata s-au spus pe lume - dulcea si fermecatoarea doina, in a carei larga mladiere pare ca freamata toti codrii si plang toate izvoarele tarii.
La plecare strang cu iubire si cu adanca recunostinta mana aspra si noduroasa a lui mos Dumitru. Cugetul meu imi spune ca cea mai mare parte din bunurile si fericirile de cari ma bucur le datoresc acestei maini harnice, cojite de soare si de munca.
La umbra
Aceasta pagina a fost accesata de 5396 ori.
