In Ramnicu-Sarat
de Alexandru Vlahuta
Din codrii Gavanelor iesim pe-ntinsoare de plaiuri, spre rasarit, pe sub Gropile de aur din muntele Bisoca - Abrudul Buzaului - lasam in urma sate, imprastiate pe vai, si lacuri cu ostroave plutitoare, si izvoare sarate ce-astern, pe unde trec, carari de zapada, si, dupa vro trei ceasuri de umblet tot pe locuri invalurate si pe sub franturi de dealuri descoperite, cotim la stanga si dam in mareata spintecatura a Ramnicului. Valea se deschide ca o carte, pe malurile-i revarsate, de-o uimitoare inaltime, se-nfig gospodarii, casute rare, fanetengradite cu leaturi, fasioare de livezi prinse pe clinuri inguste, gata parca sa se porneasca si sa curga toate de rapa. Aici, la capatul Bisocei, e schitul Poiana Marului, ascuns in mijlocul padurii ce-mbraca pana jos malul drept al Ramnicului. Ne scoboram in adancul prapastios al vaii si trecem raul prin vad. Soarele asfinteste. in fund, pe Bisoca, norii aprinsi se farma, bulgari de jaratic se-mprastie pe cer - inaltul mal din fata noastra e rumenit ca de bataia unei flacari. Urcam pe carari piezise pripoarele descoperite - umbra-nserarii neajunge din urma, si intram cu ea in satul Jitia. De aici incep sa se ridice grebenii muntilor ce-ncununeaza partea dinspre miazanoapte a Ramnicului-Sarat.
A doua zi dimineata o luam in sus, catra strunga de zare ce se deschide printre Piatra Vanata si tuguiul paduros al Stejicului. Ne lasam pe paraul Cerbului - aceeasi taietura de maluri, acelasi pamant scrupos, uscat, plesnit in toate partile.
- Nu ti-e cald, mos Gheorghe, cu caciula aia mare?...
- Nu, ca-s deprins. si-mi mai tin racoare tidulele de bir, pe care le pastrez in fund, si pacul de tutun... ca ziua mi-i geanta, si noaptea mi-i capatai, cand dorm in tarna, pe pamantul gol. Iar cand sunt singur, si mi-i urat, si-mi urla capul de nevoi, imi pun caciula langa mine si stau cu ea de vorba, cum ai sta d-ta c-un prieten... Hei, cate sfaturi bune n-am avut eu de la caciula asta!
Abatem la stanga si urcam pe podisuri verzi, inecate de soare. Casute albe, rari, incep sa se iveasca pe tramba de faneata usor inclinata pe spatele rotund al muntelui. De sus, bisericuta de lemn priveste in vale peste micile gospodarii imprastiate pe-ntinsul tapsan. E satul Niculele, asternut in lumina, in zariste larga si-n miros de flori. Iesim din sat si trecem pe langa doua stanci mari ce rasar, ca din senin, in mijlocul pajistii. Sunt Pietrele Fetei. Mos Gheorghe nearata, spre stanga, varful inalt si colturos al muntelui...
- Iaca acolo sedeau si se jucau, odata, doi copii de urias - o fata si un baiat - si catand incoace, pe plaiul Niculelor, au facut ramasag intre ei: care-o zvarli mai departe, s-au luat fiecare cate-o stanca din tancul muntelui, cum am lua noi o pietricica, s-a aruncat intai baiatul, si piatra lui... uiteo langa rapa, iar cand a zvarlit fata, a zbarnait stanca-n vazduh, ca scapata din prapastie, si tocmai aici a cazut; s-atunci baiatul, de necaz c-a ramas de rusine, s-a repezit de sus si numai o data a izbit cu baltagu-n piatra s-a despicat-o-n doua, cum o vedeti, iar fata s-a pus pe un ras de-au clocotit vaile si codrii pana-n coclaurile Vrancii. Astea erau pe vremea Jidovilor, cari paseau pe munti ca pe musuroaie si uscau raurile dintr-o sorbitura... Ce lume-o fi fost pe-atunci, ca cica tot asa un copil de urias, purtandu-se pe meleagurile astea, a gasit intr-o vale un sat de-ale noastre si l-a strans cu case cu tot in poala camasutii s-a dat fuga la ma-sa, bucuros: Uite, mama, ce-am gasit eu. si ma-sa, plecandu-se pe micile ganganii ce furnicau in poala tancului, s-a uitat cu luareaminte si i-a spus: Du-i la loc, dragul mamii, ca astia-s oameni, si ei or sa stapaneasca pamantul.
Strabatem codrul de brazi asternut pe poalele muntelui Piatra si iesim iarasi in luminis. Ne ridicam pe trepte largi de pajiste, valea se deschide din ce in ce mai mandra-n urma noastra, trecem un tapsan, apoi altul, si iata-ne sus, pe varful Muntiorului.
Aici suntem in pragul Moldovii. Din coapsa acestui munte zbucnesc, bolborosind, si se imping spre rasarit undele Milcovului, care pentru multa si amara vreme au curmat in doua pamantul tarii si istoria neamului nostru. O dunga neagra asterne Milcovul peste trecutul patriei noastre. Numele lui recheama atatea amintiri dureroase: razboaie crancene intre stefan cel Mare si Radu cel Frumos, intre Tomsa si Petru schiopul, intre Mihai Viteazul si Simion Movila... aproape patru veacuri de lupta vrajmasa intre frati! si nu e apa pe albia acestui rau cat sange si cate lacrimi s-au varsat pe malurile lui.
O iarba subtire, culcata de vanturi, s-asterne ca un covor pe largul, inaltul crestet al Muntiorului. Privirile noastre, insetate de spatiu, zboara peste muntii a trei tinuturi. Sute de piscuri rasar de pretutindeni, se desfac unele din altele, zimtuind zarea pana in albastrul departarilor. Numai spre rasarit, in strunga ce se deschide pe langa Zboina Frumoasa, s-astampara clocotul pamantului, si magurile se pleaca, dand goana vederii pe valea neteda, fumurie a Siretului.
In Ramnicu-Sarat
Aceasta pagina a fost accesata de 2371 ori.
