Giurgiu. Calugareni
de Alexandru Vlahuta
Sosim in fata orasului Giurgiu. tarmurile se departeaza. Din cosurile inalte ale fabricilor galgaie rotocoale negre de fum ce se risipesc molatic in zarea nesfarsita. Dunarea linistita, larga are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. Un ses neted, verde, rasare in mijlocul apei. E ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioara un falnic castel, zidit de genovezi - stapanitorii marilor de-acum o mie de ani. in dreptul acestei insule se-ntinde, pe campia din stanga, Giurgiul - sentinela capitalei la Dunare - vechea si zbuciumata cetate, stapanita cand de romani, cand de turci, batuta si pusa-n flacari cand de unii, cand de altii, nestiind pana pe la inceputul acestui veac carui dumnezeu sa se inchine, si cui, si-n ce limba sa-si spuie durerile. in cinci sute de ani sia vazut de paisprezece ori bisericile prefacute in geamii:crestinii trebuiau sa s-ascunda prin beciuri ca sa se poata inchina in legea lor.
Pe aici si-a intins pod peste Dunare acum trei sute de ani batranul si nebiruitul Sinan-pasa - spaima crestinatatii. El venea cu oaste multa si cu valva mare, hotarat sa sfarme -o data pentru totdeauna - stavilarele romane din poalele Carpatilor, cuibul acesta de viteji, cari de-atata timp stateau straji neadormite la portile Europei apusene si nu lasau puterea Semilunii sa-si intinda mai departe valurile-i cotropitoare. Pentru fericirea neamului nostru, pe vremea aceea domn in tara Romaneasca era Mihai Viteazu, una din cele mai eroice figuri in istoria omenirii. Vazand el ce potop de oaste vine asupra-i si cugetand ca o lupta in camp deschis nu e cu putinta, se retrase la cateva ceasuri departe de Giurgiu, pe valea Neajlovului, la locul numit Vadul Calugarenilor. Aici, drumul spre Bucuresti trecea printre doua dealuri acoperite de paduri. Valea era ingusta si mlastinoasa. La intrare era un pod lung de lemn peste baltoacele Neajlovului. Mihai trecu podul si se aseza in stramtoarea aceasta ca-ntr-o cetate. Putini erau la numar ostasii lui, dar inimosi, incercati in lupte, cu multa iubire de tara, si hotarati cu totii a-si da scump viata. impartiti in cete, asteptau pe vrajmas si-si planuiau lovirile. A patra zi, pe la namiezi, pandarii de pe maguri zarira dinspre Giurgiu un nor mare de praf intunecand vazduhul. Pe la toaca, oastea marelui vizir, de zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai, era impanzita la gura vadului, dincolo de pod. Din infundaturile codrului, romanii isi masurau vrajmasul cu care-aveau sa dea piept a doua zi. Noaptea si-o petrecura sfatuind imprejurul focurilor. Cand se lumina de ziua, toti erau in picioare, nerabdatori, gata de lupta.
Marimea primejdiei ii infierbanta. Mihai se primbla printre ei. Privirea si vorba lui dau sufletelor incredere si bratelor tarie. Cu inima, copii, si nu pierdeti nici o miscare. Ganditi-va ca in cumpana barbatiei voastre atarna azi destinele tarii, mandria si viitorul neamului nostru!...
*
Cumplita a fost lupta, si mult sange s-a mai varsat pana sa se hotarasca biruinta acelei zile. De trei ori s-au izbit, din ce in ce mai indarjite si mai furioase, cele doua armate. De trei ori nenfricosatele siruri ale lui Mihai se rapad dincolo de pod si-si despica drum cu palosele-n gloatele adanci si dese ale lui Sinan. inabusiti insa de covarsitoarea multime a dusmanului, care parea ca de ce-o tai, de ce sporeste, romanii se retrag, incet si cu randuiala, in stramtoarea in care turcii nu-ndraznesc inca sa se adanceasca. Se lasa soarele spre asfintit. Printre copaci se vad ostasi legandu-si ranile-n pripa, nerabdatori de a-si jertfi patriei cea din urma picatura de sange. in vale viermuiesc turbanele. Sinan-pasa se pregateste sa treaca podul si sa inainteze cu toata armata. incep clipele marilor griji. in vremea asta, iata ca soseste in tabara romanilor o ceata de trei sute de puscasi ardeleni. Ajutorul acesta, venit la timp, e primit ca un semn dumnezeiesc. Acum nu mai e un moment de pierdut. Mihai isi intocmeste iute randurile, s-asaza-n fruntea calaretilor si, smulgand o secure din mana unui soldat, isi face cruce si da pinteni calului. Un freamat lung, ca de starnirea unui vant, cutremura padurea. Turcii apucasera a-si trece o frunte de oaste dincoace de pod. Mihai se repede voiniceste-n ea si-nvartejindu-se isi face loc cu calul si cu bratul in multimeanspaimantata, rateaza dintr-o lovitura de stangaci capul lui Caraiman-pasa si-nvalmaseste cu ai sai sirurile rupte si zapacite de iuteala izbirii. Sinan, fierband de manie, isi ridica grosul armatei si trece podul. Mihai se face ca se retrage si-l lasa sanainteze putin in stramtoare, unde multimea, neputandu-si desfasura randurile, nu mai era asa de primejdioasa. Turcii incep sa se creada biruitori, cand deodata se trezesc izbiti in fata de oastea invapaiata a lui Mihai. Puterea, si mai ales iuteala atacului neasteptat ii opreste-n loc; loviturile, cari curg ca grindina, le ia vazul. tipetele celor dinainte arunca groaza-n sufletele celor din urma. Macelul se-nfierbanta. Luptatorii sunt piept la piept. Ochii scapara, si inimile se-ndarjesc de-o parte si de alta. Adanc strabate in gloata fulgeratorul voievod, lasand dara de morti pe unde trece; ostasii lui ucid cu manerul cand li se rupe spada. Ei inainteaza mereu, spargand sir dupa sir, imprastiind spaima si neoranduiala in oastea pagana, carencepe sa dea-ndarat si sa se-nvalmasasca. Cei din urma, vazandu-se-mpinsi spre pod, o iau la fuga. Sinan se rapede sa-i intoarca. El racneste, blestema si bate-n misei cu ghioaga-i de fier. Dar strigatul mortii rasuna mai tare. Oastea vizirului se tulbura toata, napadita ca de-o furtuna. Romanii lovesc orbeste. Piepturi si capete trosnesc sfaramate sub copitele cailor. Multimea, nebuna de groaza, isi cauta scaparea-n fuga. Fricosii tarasc pe eroi. La pod se inghesuiesc sa treaca deodata cai, oameni si tunuri. Se face-o larma s-un invalmasag de nu mai stiu incotro sa se miste. Toti poruncesc, si nimeni n-asculta. Unii mor striviti de-mbulzeala, altii s-azvarl in mocirla. Sinan, imbrancit, cade de pe pod si-si rupe dintii, - un supus il ia-n spate si-l scapa. Soldati si pasi fug laolalta, lasand si arme si steaguri in mainile romanilor, cari-i gonesc, lovindu-i de zor, pana cand noaptea ia subt ocrotirea intunericului ei sfarmaturile ce mai ramasesera din marea oaste-a lui Sinan.
Mihai se-ntoarce-ncarcat de trofee. Stelele clipesc peste baltile de sange. Batranul, cruntul vizir, boceste-n cortu-i, rupandu-si hainele de pe el. Nauc, nepricepand ce-i asta, aiurit de durere, geme clatinand din cap: Alah, Alah!... si pe cand spahiii lui tremura tupilati prin balarii, din tabara romanilor se-nalta-n linistea noptii cantece de biruinta.
Giurgiu. Calugareni
Aceasta pagina a fost accesata de 5647 ori.
