Supt legea tunului
de Alexandru Vlahuta
I
Ard, zi si noapte, marile furnale,
in vastele uzine ale mortii.
Din mii de cosuri funerare tortii
Se-nalta limbi de flacari infernale,
Ce spun ca toate-s subrede pe lume,
Ca vremea-si sparge formele ei goale,
Dând celui tare dreptul sa se scoale
Asupra celui slab si sa-l zugrume.
Se prabusesc cetati, credinti si pravili,
Ce ni le-nchipuiam nestramutate:
Un vânt turbat asupra lumii bate,
Pieire e, si rupte-s orice stavili…
II
Ce trista si amara-nvatatura
Din viforul acesta se ridica!
Iar vei trai, sarmane om, in frica,
Iar te-a supus intunecata ura.
Popoarele-nvrajbite intre ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pânda,
Sub vesnica-narmarilor osânda,
Catând unul pe altul sa se-nsele.
Caci rani adânci, in veci nevindecate,
Vor sângera-n tacerea asteptarii;
Copii crescuti in setea razbunarii
Vor duce-n lupta proaspete armate,
si iarasi vor acoperi pamântul
Mormanele de morti si de ruine,
si toat-a lumii truda spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vântul…
III
Lant ruginit, veriga cu veriga,
Iubirea dintre oameni se desface:
Cand fiara ostenita-n Cain tace,
E sangele lui Abel care striga.
Drum drept, an. XII, nr. 3, 15 aprilie 1917
Supt legea tunului
Aceasta pagina a fost accesata de 2186 ori.
