Iubire
de Alexandru Vlahuta
Iubire, sete de viata,
Tu esti puterea creatoare,
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile in soare,
si, imbatate de-al tau farmec,
Ce peste lume se asterne,
in tremurarea lor de-o clipa
Viseaza fericiri eterne.
Din haos si din intuneric
Te-ai smuls, fecunda si senina:
Al tau suras de alma parens
Fu prima raza de lumina.
si, de caldura ta, planetii
Treptat se dezmortesc, invie…
Pe toti ca intr-o mreaja-i leaga
Universala simpatie.
Tu faci sa circule in lume
Puterea ta de zamislire.
si miliardele de forme
De-a lungul vremii sa se-nsire.
Vietile, ascunse-n germeni,
Din somn cat le atingi tresar,
si toate-n raza ta invie,
si toate mai frumoase par.
Prin tine, valuri de vibratii,
Din departatele planete,
Trezesc in sufletele noastre
Dureri si bucurii secrete;
s-acele nostalgii ce-adesea
Ne vin fara sa stim de unde,
Or fi ecouri ostenite,
Chemari din regiuni profunde.
E greu sa-mi deslusesc ce cuget…
Dar tu-mi evoci o lume-ntreaga,
De care nu stiu ce putere,
Ce doruri mistice ma leaga.
Ma simt mai bun, mai cald, mai vesel.
Viata toata mi s-arata
Frumoasa, si intr-o lumina
Cum n-am vazut-o niciodata!
Caci azi iubesc; din nou imi pare
Ca e intaia mea iubire.
Natura-mbraca pentru mine
Podoabe, ca sa ma inspire:
Copacii infloresc, in aer
Plutesc miresme-mbatatoare,
Acelasi dor, acelasi suflet
Palpita-n fiecare floare.
Iubesc, si-n clipa asta toate
Cate rasar in primavara
Sunt propriile mele visuri,
Aievea intrupate-afara.
Atins de farmecul vietii,
Ma simt o forta-n univers,
si glasul meu devine cantec,
Gandirea mea devine vers.
I
Ce noapte blanda se coboara
Peste pamantul obosit!
si-i cald, taranii dorm afara,
s-ai nostri toti au adormit
Eu singur stau ca un lunatic;
De-ati sti voi gandurile mele!…
E-o luna parca-i ziua. Cerul
I-albastru tot, spuzit de stele.
Nici broastele nu dorm. Ce sfada!…
si dupa glas le intelegi
Pe cele mai cu greutate:
Or fi facand si ele legi.
De pe gunoaie-aprinse fumul
Molatic se ridica-n cer,
si caii la pasune suna
Din piedicile lor de fier,
Departe-un fluier se aude,
Un cantec aiurit, duios,
Ce-n note lungi, tremuratoare,
Suspina lin, misterios,
in sfanta liniste a noptii.
O stea aluneca de sus
si taie-o dunga alba-n aer…
Cine din lume s-o fi dus?
in capul satului e curtea.
Ce-or fi facand acolo oare?
Or fi dormind e miezul noptii.
si ea?… Atat de ganditoare
si trista m-a privit aseara!
Plansese, ori mi s-a parut?
Ce-ar fi odata, mana-i alba,
Cand mi-o intinde, s-o sarut?…
si-n minte mi s-arata chipu-i
Atat de fraged si de bland,
Cu ochii mari, senini, albastri…
Ascund in fundul lor vrun gand?…
suvite blonde-i cad pe frunte…
Un par bogat si matasos,
s-un gat ce-ti da fiori, s-o gura…
Cum rade de copilaros!
O fi stiind cat de frumoasa-i?
Un liliac orbit de luna,
in zbor, de strasini se loveste.
Visez? Cine-a venit sa-mi spuna
Ca ea-ntr-o vaga asteptare
Se primbla singura pe-afara?
La vremea asta sa nu doarma?…
Sunt basme noptile de vara!
Se poate gandurile mele
S-o fi atins, si ea-n nestire,
Ca de o vraja tulburata
De-aceasta raza de iubire,
Sa fi iesit sa cate-n stele
Tovarasi, de urat sa-i tie.
si plec. Un glas parca ma cheama…
stiu bine ca i-o nebunie.
Sunt noua case pan-acolo,
si cainii dorm in batatura.
Pasesc incet, aud cum sufla
Puternic vitele sub sura.
imi bate inima m-apropii.
Zaresc ceva?… Ori mi se pare…
Ba da, o umbra e in poarta;
si nici un semn, nici o miscare…
Ajung in dreptul ei… Cum tremur!
si trec cu ochii in pamant…
imi fac mustrari de stangacia
si frica mea fara cuvant.
Ma-ntorc… As fi trecut s-acuma,
Caci pentru frica nu-s povete…
Dar ea-mi sopteste: buna seara…
Tot fetele mai indraznete!
M-abat si… sovaind, m-apropii,
si toate-mi par ca intr-un vis…
E o lumina uimitoare,
Tot cerul parca s-a deschis.
Copila aiurit zambeste
Privirii mele arzatoare.
tiu minte ca i-am zis atuncea:
…Sa nu racesti… e cam racoare…
si-ncet i-am pus pe umar mana
Asa timid, tremurator…
stiu eu? Poate-a cuprins-o mila,
Ca s-a lasat incetisor,
Ca un copil, plecandu-si capul
Pe pieptul meu sa i-l mangai:
Ce dulce e!… Toata viata
Vreau langa tine sa ramai!
Frumos ii mai miroase parul,
Miroase toata ca o floare.
Ma uit la ea atata farmec
imi arde inima, ma doare…
s-am sarutat-o mult si lacom,
Am sarutat-o, scos din minti,
Pe ochii reci, pe gat, pe gura,
Cu mii de sarutari fierbinti.
Tarziu ne-am despartit… cu-ntoarceri,
Cu traganiri copilaresti.
s-am urmarit-o cum se sterge,
Ca o minune din povesti.
si mult am stat asa, in noapte,
Sa-mi deslusesc tot ce-am simtit.
Aveam in maini caldura, forma,
Parfumul visului iubit.
in sat cocosii prind sa cante.
Deasupra stelele clipesc.
Miscarea lumii intrerupta
Reintra-n mersul ei firesc.
si cand a doua zi, pe haina,
Mirat, gasesc un fir de par,
Pricep ca visul ce visasem
S-a petrecut in adevar.
Ma-mbrac, ma pieptan mai cu grija.
Ce-i, Doamne, si iubirea asta!…
Acum, eu cred ca ea ma vede,
M-acopera cu dulcea, casta
si visatoarea ei privire.
Iubit de ea, ma simt frumos,
si parca nu ma-ncape lumea…
Ce mandru calc si radios!
Vad satu-ntr-o lumina noua.
Ma simt usor, mi-e cald, mi-e bine,
si oamenii, mai veseli astazi,
Privesc cu dragoste la mine;
si toate par infiorate,
in aer e o sarbatoare…
Natura, in extaz, palpita
Ca-n primul rasarit de soare.
Pricep… ea a deschis fereastra,
si din albastra ei privire
S-a revarsat asupra lumii
O sfanta raza de iubire,
si toate-au tresarit atuncea
Ca de fiorul cel dintai…
Iubito, farmecul acesta
Are ceva din ochii tai!
Literatura si stiinta, 1893
II
Vezi, sa ne scrii cum-ei ajunge…
si mama-n prag ramane trista.
Privirea mea caut-aiurea
O fluturare de batista…
Mi-s ochii inecati de lacrimi,
si trapul cailor starneste
Un nor de praf; in juru-mi totul
Se-ntuneca, se-nvalmaseste.
Pustie, nesfarsit de lunga,
S-asterne vremea inainte,
si de pe-acum incep sa-mi para
Povesti aducerile-aminte;
E-atata fericire-n urma,
si-atata-mi pare de departe,
incat ma-ntreb dac-am trait-o,
Sau am citit-o intr-o carte.
Ma vad in larma de la scoala,
Pierdut, neinteles de nime,
Cercand nelinistea-mi ascunsa
si dorul sa mi-l pui in rime.
Viata mea se-nstraineaza
De tot ce se petrece-afara,
si s-adanceste, visatoare,
in calmul noptilor de vara…
O, am sa-ti scriu adesea, mama,
Scrisori nebune, de prin stele,
Caci stiu cine-o sa le citeasca
s-o sa priceapa ce-i in ele.
Tu, ascultandu-le, vei crede
Ca-s basme de pe alta lume,
si nu vei banui nimica…
Vei rade, ca de niste glume.
Iar daca ochii ei albastri,
Citind, se vor intuneca,
si pe obrazu-i trist si palid
O lacrima va luneca,
Tu fa-te ca nu vezi, si las-o
De tine fata sa-si ascunda,
Gandeste-te ca sunt departe,
C-astept si roag-o sa-mi raspunda.
Vieata, an. I, nr. 23, 1 mai 1894
III
Cumplite-s noptile de iarna,
si lungi de nu se mai sfarsesc.
in urletele vijeliei
Sunt glasuri cari ma bocesc,
si mi-e urat, mi-e dor, mi-e jale,
si intunericul de-afara
imi face casa mai ursuza,
Singuratatea mai amara.
Tu nici nu banuiesti, copila,
Ce dureroasa nebunie
S-abate-n noptile acestea
Peste viata mea pustie,
si cum ma mistui, si ma zbucium
Ca-ntr-un ocean care ma-nghite,
Pierdut si nestiut de nimeni
in golul vremii neclintite.
Mereu pe-aceleasi pagini caut
Un semn, stiut mai dinainte…
A, iat-o fila indoita…
Icoana ta-mi rasare-n minte,
Te vad citind aceste randuri,
Te simt gandindu-te la mine,
Urzind, pe-o clipa de iubire,
O lume de povesti senine,
Te urmaresc in cartea asta,
Ca si cum unele cuvinte
Ar mai pastra ceva din glasul,
Din respirarea ta fierbinte;
s-adesea cand ma-neaca plansul
De-atata dor, de-atata jale,
Eu iti sarut aici privirea
si urma gandurilor tale…
Cine-a tipat asa?… Cum tremur…
Pare c-aud un pas pe scara,
Ascult, tiindu-mi rasuflarea…
Nimic e viforul de-afara.
O, linistite nopti de iuliu,
Atat de limpezi si albastre,
Unde sunteti?… Voi, poezia
Si farmecul iubirii noastre!
IV
S-a luminat de ziua; nu e
tipenie de om pe strada,
A mele-s cele dintai urme
in valurile de zapada;
Sunt ametit de neodihna,
in gand spui versuri latinesti,
si, dupa fiecare strofa,
Ma-ntreb daca ma mai iubesti…
in clasa: dascalul, la tabla,
Masoara calea dintre stele;
Pe liniile lui mi-s ochii,
Dar unde-s gandurile mele!…
E vara, stau culcat in iarba,
Miresmele de flori ma-mbata,
incet imi luneca pe frunte
O mana alba, delicata:
Te vad privirea mi se pierde
in ochii tai adanci si mari,
si stiu ca esti a mea, si totusi
Parca ma tem sa nu-mi dispari.
Tacerea, pajistea, lumina
Ne farmeca, ne infioara;
Viata, inimile noastre
Palpita-n tot ce ne-nconjoara…
Deasupra noastra doua presuri
Pe-o ramura se giugiulesc,
si-n aer de plutesc miresme,
E ca si florile iubesc…
Figura ti se lumineaza,
si ochii galesi ti s-aprind
Ce gand iti tremura pe buze
De ma privesti asa, zambind?…
Acum iesi, tinere, la tabla
si spune-ne ce-ai inteles!
Tresar… ma-ntreb unde ma aflu…
scolarii imi fac semn sa ies.
in hohotul de ras al clasei
Privesc in juru-mi sastisit
Uitati-va la el, si-l plangeti…
Nenorocitul… a dormit!"
Vieata, an. I, nr. 37, 23 octombrie 1894
Iubire
Aceasta pagina a fost accesata de 5291 ori.
