Din trecut
de Alexandru Vlahuta
Acum, cind nu ne mai iubim,
Vino cu mine-n tintirim,
Acolo unde, ingropate,
Zac, coperite de uitare,
Atitea visuri inghetate
De vreme si de nepasare.
Cainta-nlatura-ti, si vina:
Nici eu, nici tu nu esti de vina.
Ce de mai cruci stau pe carare !…
Aicea-i prima sarutare:
Luna, privind cu drag a noastra
Primavaratica iubire,
Sclipea in lumea ei albastra;
Iar noi plingeam de fericire,
si lacramile de pe fata
Ni le sorbeam, cuprinsi in brate.
Dincoace-un dor — sigur il stii:
E dorul celor doi copii
De-a merge-alaturi pe cararea
Vietii lor, de visuri plina,
C-un singur gind, ca-ngemanarea
A doua raze de lumina.
Copiii sunt — noi amindoi…
Ce-au dorit ei !… Ce suntem noi !
Dar colea,-n mai adinc mormint,
E primul nostru juramint.
Tu-mi stai pe brate visatoare,
Eu ochii dulci ti-i sarutam,
si soapta necuvintatoare
A inimii ne-o ascultam…
O, sfinta, vesnica iubire,
Cine-ti mai stie azi de stire !
Alaturi, in adinca pace,
Somnul fara trezire-si zace
Suspinul nostru cel dintai,
Cu cel din urm-adio,
Cu lacrima din ochii tai,
Ce-n veci mi-oi aminti-o,
Cu-atitea visuri, stinse toate
Sub durerosul “nu se poate !”
Iar azi, simtindu-ne-amindoi
Cu inimile reci in noi,
C-o prefacuta nepasare
Unul la altul ne uitam;
Caci tot mai e ca o mustrare,
Ce-ascunsa-n cuget o purtam,
Cind, fara voie, ne gindim
La cel trecut din tintirim.
Convorbiri literare, an. XVIII, nr.1, aprilie 1881
Din trecut
Aceasta pagina a fost accesata de 2330 ori.
