Tiberie Piscupescu
de Alexandru Vlahuta
Doctor in drept de la facultatea din Paris, doctor in stiintele politice, economice si administrative, colaborator la mai multe reviste, membru al mai multor societati juridice din strainatate etc, etc.
Cu acest bagaj de titluri sosea in Bucuresti, acum sase ani, tinarul Piscupescu. Cu o luna inainte, nu stiu cum se aflase, citeva ziare din capitala dadusera stirea despre succesul stralucit cu care isi trecuse examenul de doctorat.
El a sosit seara. A doua zi gazetele anuntau cu placere sosirea lui in tara, si erau toate sigure de "izbinda ce-i va incununa frumoasa lui cariera". Iata cu ce ocazie am facut cunostinta acestui tinar, care intra in patrie sub niste auspicii asa de favorabile. Eu eram pe atunci profesor la Liceul Alecsandri al d-lui Velescu, si locuiam acolo. Intr-o duminica de pe la inceputul lui septemvrie, servitorul veni si imi spuse ca ma cauta doi domni. Iesii indata. Unul din el mi-era cunoscut, un oarecare Piscupescu, functionar la tutunuri, un tip antipatic, de o prostie vesela si zgomotoasa, care-mi facea rau.
-Iti prezint pe frate-meu, doctor in drept si-n stiintele politice de la Paris. Uite la ce am venit noi. D-nul Tiberie Piscupescu, frate-meu, cred ca-i fi citit si d-ta, s-a intors acum de la Paris si vrea sa tie citeva conferinte la Universitate. Si stii, acu, la inceput, el n-are, cum sa-ti spui ... asa ... elocventa - si ar avea mai intii sa-i faca d-l Velescu citeva lectii de declamatie. D-ta esti prieten cu dl Velescu ...
Marturisesc ca am avut in momentul acela un sentiment de nespusa mila, si mi-am plecat involuntar ochii in pamint, ca-n fata unui nenorocit insurat.
Aproape trei saptamani gazetele au trimbitat deschiderea acestor conferinti. S-au publicat programe foarte amanuntite.
In cea dintii duminica din luna lui octombre, pe la 7 si jumatate seara, eu ma si infiintasem in amfiteatrul Universitatii. Ma dusesem mai devreme ca sa am loc, era lume multa, studenti mai cu seara. Usa se deschidea si scirtiia mereu imbulzeala si zgomotul cresteau. Hohote destrabalate si glume nesarate s-aruncau in gura mare peste banci. Cind servitorul aduce un pahar cu apa pe catedra, un tinar cu ochelari din banca a treia striga : Mos Ionita, ia zi-ne d-ta un discurs". Si se intoarse, radios, spre camarazii lui, cari rideau. Altii, de cite ori intra cineva pe usa, ziceau tare " Asta-i d-l Piscupescu!" Dar deodata se potoli toata larma. Ceasornicul din perete suna opt ore. Toti taceau si inadins se tineau incremeniti. Conferentiarul era asteptat din minuta in minuta. Ai fi crezut ca cine stie ce fior religios planeaza peste toata lumea din sala, asa era de sfint pazita trecerea. Dar usa scirtii din nou. Un batrin zburlit si prost imbracat intra incet si privi sperios in juru-i.
"Asta-i tata lui Piscupescu!" striga un glas din fund, s-un hohot lung se porni prin banci. Multi tistuiau. Apoi, deodata un ropot de aplauze cutremura sala ca o explozie. si o tacere respectuoasa se facu prin banci. Conferentiarul era pe catedra. Cravata alba, ras, mustata data cu cosmetic, parul negru lustruit, cararea la mijloc, ochii mici, impainjinati nitel de emotie, cu chip curatel, bun, zimbitor, ceva tinar si blind care cere frumos indulgenta auditorului. C-un gest ingrijorat, isi scoase din buzunarul de la piept un pachet de foiti inguste, le resfira putin in degete, se uita la ele, apoi la public, tusi, si cu o voce alterata, aproape sugrumata de emotie, incepu ...
Un pelerinaj incilcit, anost si obositor prin legislatiile vechi si moderne. Numeroase citatii latine. Ici-colea cite o observatie stearsa, lipsita de orice originalitate. O dictiune monotona, lesinata, imposibila.
La fiecare foita data la o parte, un fior de usurare si de multumire strabatea in auditor. Dupa o jumatate de ora, nimeni nu mai asculta. Toti isi cautau masura torturii in teancul de foi ... "Ce naiba m-a adus aci?", parea ca-si zicea fiecare in gind. Peste un ceas si jumatate izbucni o salva de aplauze. Peste un ceas si jumatate izbucni o salva de aplauze. Era cea mai sincera manifestare de recunostinta pe care a adus-o vreodata un auditor care poate sa rasufle unui conferentiar care se indura sa plece. A doua zi deschid o gazeta si ce sa vad? Succesul stralucit de la Universitate al d-lui Piscupescu : "Un tinar plin de talent si de eruditiune". Asta era colosal. Mi-am luat palaria si, cu gazeta in buzunar, m-am dus intins la redactie, unde aveam citiva prieteni.
-Da; ce aveti frate, cu Piscupescu asta? Eu am fost aseara si m-a chinuit ca pe hotii de cai ... Ce talent si eruditiune ati vazut voi intr-insul?
-Ei, asta e! Parca tu nu stii belele de astea, de care nu te poti mintui. A venit cu Blanaru, uite, el l-a colacit pe aici. Si de atunci in toate zilele il vezi cu cite o fituica despre el, pe care ne roaga sa i-o publicam; saracu, vrea si el sa faca nitica galagie, sa-l stie lumea si pe el!
Ci toata reclama, conferintele au trebuit sa inceteze, pentru cuvintul foarte puternic ca nu mai veneau auditori. Desigur, amorul propriu al d-lui Tiberie Priscupescu s-a gasit jignit de aceasta intimplare. Ce neteda si frumoasa i s-arata calea cind venea in tren de la Paris, si ce socoteli fericite isi facuse el pe temeiul celor doua diplome de doctor si in urma unei discutii lungi si foarte interesante pe care o avusese cu amicul sau Stavri, intr-o zi cind se intorceau de la curse. Ce afurisit de destept era Stavri ala, si cit de bine intelegea el lumea! Vorbele acestuia ii ramasera in minte ...
-Degeaba, Tiberie, daca n-ai putin mestesug s-o invirtesti de la inceput, toate sunt degeaba, tine minte de la mine. Ai sa te duci in tara. Tu esti baiat bun, ai doua doctorate. Daca n-ei sti sa te prezinti bine si sa faco galafie imprejurul tau, nimeni nu te baga in seama; poti sa mori de foame cu diplomele in buzunar. Trebuie sa fii smecher ca sa sa te procopsesti in tara noastra. Tara de poltroni. Ia intra colo ca o bomba si fa zgomot mare, si vei vedea cum se dau toti la o parte ca sa treci si cum, de a treia zi, ai cu puterea te intreaba si te cerceteaza ce vrei.
*
Era un an de cind Piscupescu venise in tara, si nimeni nu-l intrebase ce vrea. La doi ministri a intrat cu diplomele contrafacute si amindoi i-au fagaduit ca la prima vacanta il vor avea in vedere. Slaba vedere. In fine, ca sa nu se duca substitut la Vaslui, a luat la Domenii o slujba de doua sute de lei, pina la altceva mai bun. Se introdusese in toate societatile. Juca bine si da tircoale fetelor cu zestre mare. Era mai ales levent si plin de atentie pentur mamele lor. La gindul ca are in fata lui o soacra in perspectiva, ochii i se faceau mici, umezi, moi, gura i se intindea intr-un zimbet filial, si toata figura lui i se lumina de o expresie de nespusa evlavie. In doua locuri a incercat. I separuse ca s-ar prinde. Dar nu s-a prins. De aceeasi intrebare indiscreta s-a lovit in amindoua locurile: "Cit ai pe luna?" Auzi intrebare: Cit ai pe luna? Da' ce-i el, servitor? Curioase mai sunt si soacrele astea! Auzi cap la ele - ce sa-l intrebe! ... si multa vreme nu i-a intrat in minte cum poate o soacra in perspectiva sa se ocupe de asemenea detalii.
Intr-o zi sedea singur la o masa din restaurantul lui Iordache. Ispravise dejunul si se scobea in dinti - era foarte absorbit si n-a bagat de seama ca venea cineva rizind spre el.
-Ce faci, Piscupescule, draga?
-Hei, bata-te, Stavri, de cind ai venit?
-Aseara ... Bine, monser, m-asteptam sa te gasesc ...
-Sezi colea, sa-ti spun. Tocmai ma gindeam la un plan pe care-l am in cap de cind am venit in tara. Ce-a fost n-a fost bine ... Tara pacatoasa, ti-oi spune toate eu mai tirziu. Acum asculta planul: Scot o revista juridica in limba franceza. Am scris deja la vreo zece jurisconsulti din Belgia si din alte parti. Toti mi-au fagaduit concursul lor, doi dintre ei mi-au si trimis cite un articol. In toata tara ... nu ride, stai sa vezi, in toata tara sunt peste trei mii de oameni de drept, avocati, magistrati ... iata, sa-ti arat socoteala exacta pe hirtie. Poftim: Tiparul revistei, hirtie buna, format elegant, am intrebat, un numar de patru coale in tiraj de 3.500 costa 1.200 lei; 12 numere pe an vor costa, prin urmare, 14.400 lei. Pentru local, cheltuieli de administratie, expeditie, corespondenta etc pun pe an 10.000 sa zic 10.600 - fac in total lei 25.000. Iata cheltuielile revistei. Acum, veniturile. Sa vezi ca nu-mi fac de loc castele in Spania. Din 3.000 de oameni cari au nevoie de o asemenea revista, nu pun decit 2.000. Restul zic ca nu vor sa se aboneze, nu stiu frantuzeste, ori se aboneaza dar nu platesc ... In sfirsit, nu comptez decit pe 2.000 cu 30 de franci pe an abonamentul, imi dau cifra de 60.000 de franci, din care, scazind cheltuielile imi ramine un venit anual sigur de 35.000 lei.
*
La 1 ianuarie 1886 aparea in tipografia "Gobi" intiiul numar din revista juridica a d-lui directeur Tibere Piscoupesco. Pe contrapagina, o lista de 50 de colaboratori, jurisconsulti din tara si strainatate. Dar listele de abonament au inceput a se intoarce goale. Toata reclama a fost zadarnica. Publicul a ramas nepasator ca-ntotdeauna. Inc-o deceptie in viata lui bietul Tiberie. Numarul 2 din frumoasa lui revista n-a mai aparut. Dovada ca tara n-a mertat-o.
Un birou de advocatura, deschis in asociatie cu alti trei colegi de profesie si de sperante, anuntat cu tobe si cu surle, n-a durat decit vro treii luni si s-a desfiintat, din cauza unui tovaras pisicher care-l tragea regular pe sfoara.
Dar iata ca sosesc zilele de sudori, de fertai-fertai si de palpitatii politice. Vin alegerile pentru Camera. De mult visa Tiberie un loc in arena parlamentara. Ah! ce mai trambulina, Doamne, Doamne! Sa se vaza el odata acolo, s-apoi las' pe dinsul. O atitudine demna si absolut independenta; "raceala si discretie" pina la un moment dat, stii, colea cind i-o veni bine, la o chestie arzatoare; s-atunci - tranc un discurs lucrat cum stie el, si apoi ... tot loc sa ai de suit, ca te arunca trambulina. A! de-acum nu mai e copil, intelege el cum se invirtesc surupurile, de-acum stie unde sa calce. S-a inselat si a suferit destul.
Ce va sa zica omul dezghetat si harnic! A baut in sita si-n covata si dumineca seara, c-o saptamana inainte de alegeri, a strins la unchi-so, Nita Stoica din Mintuleasa, aproape 50 de negustori, tot unul i unul. Cite un mezel, cite un paharut de vin si ... un mic discurs, care a fost foarte bine primit de d-nii comercianti. Itre altele le-a spus:
"Eu, domnilor, nu sunt un ros, nici alb", sunt fiu de comersant. Tata-meu, l-ati cunoscut, a muncit toata viata, a fost onest, si a murit sarac. Eu nu ma duc acolo ca sa-mi fac mendrele mele pe banii tarei, eu ma duc ca sa apar acolo interesele d-voastra, pe cari nu vi le-a aparat nimeni din cei cari v-au lingusit la alegeri si v-au fagaduit marea cu sarea, pina s-au vazut alesi. Iata, am aici un manifest ca din partea comerciantilor. D-voastra si amicii d-voastra il veti citi si-l veti iscali, daca ve-ti crede ca interpreteaza bine gindurile si dorintele d-voastra. Este timpul ca sa lucram din rasputeri pentru inflorirea comerciului roman. Ne-am saturat de vorbe si de politica de procopsire personala. Traiasca comerciantii romani".
Peste patru zile aparea in foi volante, ce se distribuiau pe strade, un lung manifest iscalit de trei sute de comercianti, prin care acestia-si luau angajamentul solemn de a sustine candidatura d-lui Tiberiu Piscupescu, si rugau si pe ceilalti sa voteze pe acest distins fiu de comerciant, doctor in drept etc, etc.
La o intrunire publica din Mintuleasa, in ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvintul, si pe cind isi facea "profesiunea de credinta", un glas din multime il intrerupe:
-Ce esti d-ta, liberal ori conservator? Ca sa stim.
-Sunt fiu de comerciant, domnilor, si voi fi intotdeauna alaturi cu oameni onesti cari...
Si cu toate astea, cine ar fi putut crede ca din toata aceasta cheltuiala de vorbe, de timp si de nervi nu va iesi decit o noua si suprema deceptie pentru bietul Piscupescu!
Ce sigur era de izbinda si cu ce palpitatii astepta descoperirea scrutinului! N-a avut in total decit sapte voturi. Si-a ramas inmarmurit de atita mizerie si perversitate omeneasca.
*
La portita unei case mici din strada Popa Tstu e o tabla rotunda pe care copiii cind vin de la scoala citesc tare: "Tiberie Piscupescu. Advocat. Doctor in drept de la facultatea din Paris".
Acei cari, dupa fiecare deceptie, dau vina pe lume si se impaca cu aceasta mingiiere lasa nu pot trage nici un folos intelectual din cite nenorociri patesc; aceeasi necunostinta de propriile lor puteri, aceeasi naivitate copilareasca, acelasi entuziasm trist si steril ii va arunca, desingur, in aceleasi incercari zadarnice si caderi umilitoare. Cimpul de lupta al vietei e plin de astfel de soldati, vesnic visatori de triumf, vesnic nepregatiti si vesnic invinsi.
Tiberie e singur, in papuci, se plimba prin casa si fumeaza. De doua ceasuri i se invirtesc in cap aceleasi ginduri pe cari le-a avut si ieri, si alaltaieri, si de atitea ori mai inainte, ginduri lungi, intunecate, de om fara vlaga si fara noroc.
Iluziile cu cari venise de la Paris erau risipite. In fata asalturilor lui pripite si zgomotoase se ridicase vesnic indiferenta surda, formidabila, a lumei, care e totdeauna distrata ca un poet, si uita toate mai lesne ca un copil. Atita framintare-n desert, atita forta de nervi cheltuita-n planuri si intreprinderi neizbutite lasate intr-insul o drojdie de numultamire si moliciune care-l slabea si fiziceste si moraliceste. Si, cu toate astea, duminica cind iesea la Sosea in birja buna si bine imbracat, si cind trecea pe linga domnisoara Milion, care-si arunca pe furis la el cei doi ochi blinzi si infiorator de frumosi, in sufletul lui omorit se varsa o lumina calda, si iarasi il umpleau combinatiile dulci si visurile de noroc - si daca domnisoarele Milion se maritau cu altii, Piscupescu se necaja putin pe ele, dar ii trecea si se apuca si el de alte combinatii. Clinetii nu-l imbulzeau, dar tot cistiga 500 de lei pe luna.
Un altul ar fi trait destul de bine cu atita. Tiberie, ca sa sustie aparentele unui prisos batator la ochi, adesea se lipsea de cele necesare. Stomacul n-are ferestre. Citi nu fac ca el! Cu acelasi gind de inteligenta si cu un bun capital de imoralitate poate ar fi ajuns departe. O singura nota caracteristica a ramas bine marcata in aceasta natura de om usurel, si-ncolo absolut sters ca temperament si mod de a fi. E foarte convins ca o intimplare extraordinara are sa vie sa bata la poarta existentei lui si sa-l noroceasca deodata ... In fiecare seara adoarme in farmecul acestei nelinisti. De multe ori il apuca, asa, din senin, veselii neintelese. "Miine, isi tot zice-n gind, miine desigur are sa se intimple ceva". Niciodata n-a cautat sa-si limpezeasca bine-n constiinta ce fel de fericire asteapta, si de unde o asteapta. Un zgomot, un client, o scrisoare fac sa-i sara inima. E vesnic impacient, emotionat, nervos.
Ce mai spartura la za, si ce mai subiect de farse pentru prieteni!
Tiberie Piscupescu
Aceasta pagina a fost accesata de 2660 ori.
