Socoteala
de Alexandru Vlahuta
Ion a plecat, bodogonind, la curte. Vrea sa mai vad-o data pe boier, vrea sa-l mai intrebe o data, sa-l roage frumos sa-i deshcida si lui capul, ca el e prost si nu se dumireste, in nici un chip cum de nu se poate el mintui de datoria in care s-a incurcata cum treiani, cind a luat de la curte doi poli si o mierita cu papusoi, ca sa aiba cu ce-si scoate casa din iarna. In mintea lui, ca pe un raboj, stau insemnate zilele de munca, falcile de aratura, de prasila, de cosit si de secerat; lanuri nemarginite i se impinzesc inaintea ochilor ... ca un rob a muncit, si el, si nevasta lui, si fata lui; si cu ce s-a ales? N-apuca o data sa puie franc peste franc, ca vatajelul ii si lipea biletul galen de la perceptor. Isi face iar socoteala; i se pare ciudat de tot: pe buna dreptate, ar mai avea de luat, iar nu de dat. Si cu toate astea, cind deschide boierul condica si le ia pe scris, iese altfel. Nu mai departe decit azi-dimineata; socotesc ei ce socotesc, boierul cu vechilul, si-l scot dator cu doua falci de arat, una de prasila si treizeci de zile cu palma.
-Ei, te-ai dumeirit, bade Ioane?
-... M-am dumeirit ...
-Asa-i?
-Asa-i.
Dar cind a ajuns acasa, si-a facut de iznoava socoteala, babeste, cum il taie capul, s-a vazut ca nu-i asa.
-Du-te omule, si fii mai cu inima, nu te mai lasa sa te imbolmojeasca cu vorba. Ce dracu, noi betivi nu sinte, noi trindavi nu sintem, si nici cele guri n-avem de ostoit, o fata-i la casa, s-aceea-i barbat - pe ce se duce toata munca noastra? Gindeste-te ca miine i vadeaua birului, si vine sa ne implineasca, si n-ai o para chioara - are sa ne vinza si cenusa din vatra. Biata Dumana a stirpit de slaba, ii ies ciolanele prin piele: azi-dimineata am dezvalit bordeiu ca sa-i dau o mina de ogrinji; cu ce-avem s-o tinem toata iarna?
S-ar intorce el Ion de la poarta daca nu i-ar turui in cap vorbele astea, ca o darabana. Rari, imprastiati de vint, ca niste flori albe scuturate din vazduh, cad primii fulgi de zapada. Tot satul parca doarme. Din cind in cind se aude un muget lung, rasunator, aproape jalnic in mutenia trista a vvaii. "Acum, intr-un noroc ... ce-o fi o fi!" si iata-l iar pe badea Ion, ca zi azi-dimineata, stilpit linga usa, sastisit, invirtindu-si caciula in miini, nestiind cum sa inceapa.
1
-Apoi, ce sa fie cucoane ... iaca, tot cu socoteala ceea.
Ion tacu, si-si pleca ochii pe caciula. Privirea aspra, crunta a boierului ii racise inima.
-Cum? Ce biigui? Nu te-nteleg.
-Va sarut miinile si sa ma iertati cucoane, da' iaca, noi nu stim carte, si daca aveti bunatate, sa mai scotociti o data datoria ceea ... ca, da ... sint un om nevoias ... si-i pacat de Dumnezeu ...
-Asa? ... Bine.
Si boierul se scula, si trase cu violenta de cordonul impletit care-atirna deasupra patului. Servitoarea intra speriata.
-Ia cheama pe Costachi.
Boierul, cu miinile in buzunar, se plimba minios de colo-colo. Ion, cu ochii in jos, isi invirteste caciula si-si aduna in gind munca facuta, banii primiti. E o tacere grea, apasatoare, incarcata de neliniste ... Figura de macelar a lui Costachi vataful se arata in privazul usii.
-Auzi ca tot nu-i dumirit. Ia du-l la cantelarie si fa-l sa-nteleaga odata!
Costachi facu din cap semn lui Ion sa vie dupa dinsul. Si in cancelarie il intreba scurt "Ce vrei?" dar nu-i lasa timp sa raspunda; in aceeasi clipala il plesni peste gura, de-l podidi singele. Dupa citeva minute de " rafuiala", un argat il scoase in brinci din ograda si-i azvirli caciula peste poarta.
Bietul Ion, sovaind ca un om toropit de bautura, cu capul gol, cu parul smuls, desfacut la piept, cu camasa plina de singe, o lua intii spre comuna, dar pe la jumatatea drumului se razgindi s-o cirmi spre casa.
Safta ramase incremenita cind il vazu. Mariuca incepu sa plinga cu hohot.
-Da' ce-i asta, Ioane?
-Da, nevasta, vezi si tu ce-i ... Socoteala boierului, nu l-ar mai rabda Cel-de-sus!
*
Innopteaza. La licarirea unui opait tustrei stau jos in jurul unei mese mici, rotunde, cu picioare scurte. In ochii lor stinsi, pe fetele lor trase, e spaima si disperare. Li-i frica parca sa se uite unul la altul. Oftind, Safta fringe in trei o bucata de mamaliga rece, care se intinde. In mijlocul mesei e o strachina pe fundul careia a mai ... ramas o tira de mojdei, dar nimenea nu-ntinge, si nimenea nu scoate-o vorba. Vintul duduie in horn. Afara fulguieste mereu. Vaca rage de foame in batatura. Grivei urla-n poarta a jale s-a pustiu.
Socoteala
Aceasta pagina a fost accesata de 5271 ori.
