Note - Partea 3
de Alexandru Vlahuta
Ma-ntorc de pe dealuri, descult, zgariat, prafuit - dar tantos, pasind soldateste, in tactul zorit de foame al unui mars pe care mi-l trambitez singur, sufland cat ce pot in mana-mi stanga adusa la gura in forma de cornet, - in dreapta-mi port arma, un bat de corn lustruit, cu care ma cred grozav. Sunt fericit, cat nu ma-ncape lumea: am descoperit intr-un fag batran, un cuib de turturica. Nu mai pot de nerabdare sa spui acsa bucuria asta noua.
-Mama...
Si iata-ma-s inmarmurit in prag. Si stau asa, mult, sastisit, cu ochii bolditi; din fundul odaii vine-nspre mine razand un domn inalt, brun, cu barbison - barbisonul, mai ales, face o puternica impresie asupra mea, pentru ca n-am mai vazut pan-acum decat la capre felul acesta de barba. Mama-n picioare, de langa fereastra, ma invaluie intr-o cautatura de mangaiere nespus de dulce si rade si ea.
-UIte la el, cum a ramas! Ce, nu-l cunosti? ... Fratele-tau Costachi.
-De unde sa-si mai aduc-aminte! ... Era mititel, o mana de om, si bolnav, saracutu, si sunt cinci an de-atunci ... Da' ce umbli tu asa, ca un pui de bodaprosti?
Eu, la intrebarea asta, imi intunec, fara sa vreau, cautatura si, cu mania mea de a ma observa pana si-n momentele cele mai ridicule si mai umilitoare simt ca mi s-a lungit botul din cale-afara, si-mi intorc fata spre parete, ca sa nu ma vad-asa urat. "Hei, badita Costachi, zic eu in gandul meu, daca ma iai asa, nu-mi scoti tu vorbulita din gura sa ma pici cu lumanarea".
Raspunde mama pentru mine. Inima ei buna si delicata intelege numaidecat ce-i in sufletul meu.
-Asa s-a deprins, sa se poarte descult. Eu, drept sa spun, ma bucur de asta, c-atat ce alearga, ciobote de fier sa-i fac, si totle-ar veni de hac. Pe urma-i si mai sanatos asa. Lui ii trebuie miscare multa, aer mult.
Ma ia el apoi frate-meu deoparte - binisor, ma salta si m-aseaza pe genunchiul lui - cu fata spre lumina, si-mi cata bland in ochi si-mi vorbeste cu multa dragoste, tiindu-mi stanga drept spatar, cu dreapta netezindu-mi parul. Si vine si mama sa stea langa noi, ma soarbe cu privirea, isi lipeste obrazul de obrazul meu, s-atata ma lauda, ca foarte ma rusinez, si ma doare-n suflet ca nu sunt asa cum spune mamuca. Oftez din adanc auzind-o, si-mi iau strasnica hotarare-n mine, ca astfel sa ma port de azi inainte, incat laudele ei sa fie vorbe adevarate.
-Da' cu scoala cum stam, ma rog! intreaba badita Costachi, ca si cum ar fi-nteles ce gandesc eu.
-Apoi cu scoala, raspunde mama, oftand, de la toamn-om vedea ce-om face, ca pan-acu, da, de-abia ne infiriparam.
-Cum? Baiat de noua ani si nici macar sa citeasca nu stie? ... Asta-i rusine, mare rusine.
-Eu zic bodaprosti lui Dumnezeu ca-l vad in picioare. Cat am tras cu boala lui - numai inima mea stie.
Si seara-mi spune badita, cand ma duc sa ma culc: "Sa stii ca de maine incepem la abecedar".
Curios mi se pare - nu ma pot deprinde cugandul ca domnul acesta mi-e frate. Imi vorbea mama de el, imi vorbea adesea de un frape care-i la oaste la Bucuresti, in orice caz, era ceva asa de departe de pamant, ca niciodata nu mi-am inchipuit ca s-ar mai putea intoarce cineva de acolo. Si nici macar n-am cautat vrodata sa-mi alcatuiesc in minte, pe dibuitele, figura lui badita Costachi. Asa, mi-a mai vorbit mie mama si de un alt frate, Gheorghies, care s-a inecat in iazul de la Patrascani. Era baiat marisor, de vreo paisprezece ani, balan la chip, si foarte destept. S-a plecat singurel intr-o zi, fara sa-i bage de seama cineva din casa, si cand a ajuns la iaz - ceasul cel rau, se vede - s-a dezbracat s-a intrat sa se scalde, s-a scapatat intr-o bulboaca - l-a aruncat aa odat' afara si, vazand pe Neculai Moraru c-alearga spre el, cic-ar fi strigat tare: " Scapa-ma, bade Neculai, mai iute, mai ..." Si iar s-a dat afund, si iar a iesit zbatandu-se cu moartea; dar pana sa se dezbrace Neculai, cu lacomie l-a tras apa de istov pe bietul copil, si dus a fost. Pe la toaca treceau niste tigani pe drum. Mama sedea pe prispa si cocea. Deodata au de pe unul zicand: "iaca de-aice-i baiatul care s-a-necat". Ea scapa lucrul din mana, s-alerga dupa ei, si-ntreba ingrozita: " Ce vreti voi? Ce baiat s-a inecat?" Si-n vreme ce tiganii se tot codeau cum sa-i spuie, iata ca soseste din sus si badea Neculai, plangand, cu capul gol, cu hainutele lui Gheorghies in brate. Tata nu era acasa. Biata mamuca! ... Trei zile s-a bocit umbland aiurita pe mal, strigandu-si intr-una odorul pe nume. Oamenii rascoleau iazul cu prajini si cu navoade. De-abiaa treia zi pe seara l-au putut scoate.
In tacerea noptii, imi trag plapoma peste cap si-mi petrec toate astea prin minte, ca si cum le-as fi vazut aievea. Atat ma gandesc, s-atata s-amesteca in inchipuirea mea cele posibile cu cele imposibile, incat m-astept ca-ntr-o zi sa vad cum se dechide usa deodata si intra razand un baiat balan, cu ochii mari si isteti, s-aud pe mama zicandu-mi:
-Ce, nu-l cunosti? ... Frate-tau Gheorghies.
Note - Partea 1
Note - Partea 2
Note - Partea 3
Aceasta pagina a fost accesata de 1819 ori.
