Urmasii lui Alexandru cel Bun
de Alexandru Vlahuta
Viata Moldovei se intuneca iar pentru un sfert de veac. Figurile domnilor de abia se intrezaresc. Feciori legiuiti si feciori din flori ai slavitului gospodar tinzand maini lacome spre mandra mostenire parinteasca se-ndeasa, se-mbrancesc, se sfasie fiecare cu boierii lui, fiecare cu proptelele lui, si, dupa cum bate vantul dinspre tara Leseasca sau dinspre cea Ungureasca, ei vin, se duc, vin iarasi, zbuciumandu-se si gasindu-si pieirea in jurul coroanei, ca fluturii in para lumanarii. Nici o randuiala nu se mai pazeste in urmarea domnilor. Ilie este feciorul cel mai mare al lui Alexandru cel Bun, fecior legiuit, si ruda dupa nevasta cu regele Poloniei caruia-si inchina sabia si sceptrul, si cu toate astea nici un an nu poate sta la domnie. Catre sfarsitul anului 1433 il alunga si-i ia locul frate-sau stefan, sprijinit de Vlad Dracul, domnul Munteniei. Dupa doi ani vine el cu oastea de la poloni, dar in toate luptele pe care le da e biruit si cand amandoi se ingrozesc de atata macel, isi intind mainile spre impacare peste bucatile insangerate ale sarmanei Moldove, pe care si-o impart ca pe-o mosie a lor. Dupa aceea, scrie vornicul Grigore Ureche, s-au impacat Ilias-Voda cu frate-sau stefan si s-au impartit cu tara. Cetatea Alba si Chilia si toata tara de Jos s-au venit lui stefan- Voda, iara lui Ilias-Voda Suceava si Hotinul cu tara de Sus, zicand ca dupa aceea au fost legatura cu craiul lesesc si mai mare, si daruri in toti anii i-au fost trimitand Ilias.
Iar darurile acelea, si toata risipa aceea de bani si de sange, ca si toate pacatele boierilor si domnilor de-atunci, de-atunci si din alte vremi, le plateste tot multimea aceea tacuta si supusa a muncii fara de rasplata si fara de sfarsit, tot taranul acela harnic si rabdator care, si atunci si-ntotdeauna a stiut pastra intreaga, sub paza jertfelor lui, faptura cea de-atatea ori primejduita a neamului nostru.
si noua ani stapanesc Moldova acesti doi frati - doi domni in tara saraca. in toamna anului 1444, pierind Vladislav , craiul Poloniei si al Ungariei, in marea batalie de la Varna, ramane Ilie-Voda fara ocrotire. Poftit de fratele sau in Vaslui, la o petrecere domneasca, se duce bucuros, dar abia paseste pragul casei unde-l aducea dorul de frate, ca patru gealati se repad si, punandu-i un calus in gura, ii tarasc in fund la vatra cu jaratec, unde il tin intins cu fata in sus si-i ard ochii cu fierul rosit in foc.
Orbii nu pot domni. Ramane stefan singur stapan, avand pe langa el un alt frate, Petru, care luase parte la orbirea lui Ilie, si care se multumeste deocamdata, firimiturile ce se scutura de pe masa domniei. Dar peste trei ani, in ziua de 13 iulie, vine Roman fiul lui Ilie, cu oastea de la Cazimir noul crai al Poloniei si, lovind tara pe neasteptate, prinde pe stefan si-i taie capul. Tanarul Petru fuge in Ungaria, unde Ioan Corvin e mare si tare, se insoara cu sora acestuia care imbatraneste asteptand un mire, si, cu sprijinul puternicului cumnat, ia sceptrul Moldovei. in ziua de 2 iulie 1448 Roman moare otravit in drumul spre Polonia. Mamei lui, pribegei Maria, ii mai ramane un fiu, Alexandru, un biet copilas de zece ani, care se uita cu ochi mari, speriati la ma-sa de cate se aude spunand aceleasi si tot aceleasi vorbe: Pe tata-sau l-au orbit, pe fratesau l-au otravit, iar noi umblam fugari... tu trebuie sa fii intr-o zi domn si sa ne razbuni pe toti.
Dar craiul Poloniei, nepotul ei de sora, se urneste cam anevoie, si tot ar ajuta-o el, daca nu l-ar chema aiurea griji mai mari, si daca n-ar sti ca la spatele lui Petru, sta Huniade. imprejurarile insa par mai zorite decat oamenii. Nelinistitul domn al Moldovei, spre a se cumpani pe tronul ce se clatina sub el, intinde c-o mana cetatea Chiliei lui Huniade, cu alta juramantul de credinta lui Cazimir, si, facandu-si socoteala ca-i adoarme pe amandoi, uita ca mai e o putere pe care n-o inseala nimeni: Moartea neasteptata a lui Petru deschide micului Alexandrel portile Moldovei. intre acesti doi insa cic-ar fi mai stat vreo doua luni, un domn de pripas, poreclit Ciubar-Voda, despre care inchipuirea ce poznasa spune c-ar fi murit mancat de soareci.
Deci in primavara anului 1449 Maria isi vede visul cu ochii. Din mijlocul acelorasi boieri care au stat sfetnici lui Petru, da acum porunci de domn si carti de judecata plapanda ei odrasla. Dar nici Huniade nu doarme, nici numarul feciorilor din flori al lui Alexandru cel Bun nu s-a incheiat inca. si toamna aceluiasi an aduce Moldovei voievod nou. Bogdan vine din Muntenia, unde era dus mai de mult; nevasta lui, frumoasa Oltea, e de-acolo, Vlad Dracul tine pe-o nepoata a lui. in ziua de 12 octombrie se intalnesc la Tamaseni, pe apa Moldovei, cele doua cete de voinici, a caror vitejie va sa hotarasca cine sa steie domn. Cata indarjire trebuie sa fi fost de-o parte si de alta se vede din aceea ca, pe campul de lupta, cad mortii, peste ostasii de rand, o multime de boieri insemnati intre care se pomenesc doi vestiti fruntasi ai lui Alexandrel: Oancea Logofatul si Costea Andronic. si dupa multa nevointa, zice cronicarul, au biruit Bogdan-Voda pre Alexandru-Voda.
si iarasi Maria cu fragedu-i odor fara noroc, cu micul ei cersitor de domnie, se duce sa bata la usa nepotului Cazimir.
Multi din boierii lui Alexandrel se dau acum de partea biruitorului. Dar ce greu se pastreaza o coroana batuta de-atatea vanturi! Nici n-apuca Bogdan a se aseza bine la domnie si, lovindu-l pe neasteptate, trimisul lui Cazimir, cu oaste din Rusia, ii si razluieste cetatile de sus: Hotinul, Neamtul si Suceava, pe care i le da lui Alexandrel.
Iara Bogdan, zice vornicul Ureche in graiul lui batranesc, fara zabava adunand oaste de pe unde au putut au venit si au scos pre Alexandru-Voda din scaun si iar au statut BogdanVoda in scaun. Deci Alexandru-Voda au nazuit la lesi si au facut jaloba la crai pre Bogdan-Voda. Iara craiul au facut sfat ce va face cu aceasta tara miscatoare si neasezata. Sfatuiau unii de ziceau sa scoata domnii, sa nu-i mai lese sa fie si sa puna giudetele sale si sa o imparta sa faca tinuturi. Iara altii ziceau, care erau impotriva, ca mai bine este a se apara de turci de dupa paretele altuia decat dupa al sau.
De parerea asta e si regele, dar stapan... paretelui aceluia sa fie varu-sau Alexandrel. si, de cum se desprimavareaza, trimite sa-i stranga oaste multa din Rusia, si prinde a face pregatiri mari de razboi.
Lesii se misca incet. ii mai zaboveste si teama, teama de pamantul Moldovei, mai mult decat de oamenii ei. Asa ca tocmai pe la stransul bucatelor, oastea craiasca trece Prutul si, ocolind pe departe padurile, inainteaza cu grija si tot pe locuri deschise spre coclaurile Vasluiului, unde mesterul Bogdan, asteptandu-si oaspetii, prefacuse dealurile in cetati si codrii in oaste.
La inceputul lui septembrie navalitorii intind corturile in valea Lipovatului. Aici vine o solie de pace din partea lui Bogdan: Sa stea el domn peste toata Moldova pana va implini Alexandrel cincisprezece ani, si pentru asta se leaga a plati craiului cate 70.000 de galbeni turcesti pe an. Ochi mari, scanteietori de lacomie, holbeaza nobilii castelani si palatini ai lesilor, cand aud ei de atata banet. Pacea se incheie in ziua de 5 septembrie. Croita pe trei ani, ea nu tine decat o noapte. A doua zi in zori oastea craiului e pe drum, bucuroasa de intoarcerea asta neasteptata, mai mult decat de-o biruinta. Numai Alexandrel si boierii lui sunt amarati. El trecusera padurea Crasnei de cu seara sub pavaza lui Manuil, parcalabul Hotinului, care mai luase in grija lui si carele cu provizii pazite de-o ceata de podoleni. Trecerea le fusese strasnic de grea, si tipetele lor vestisera pe cei din urma ce gand are padurea cu ei. De aceea grosul ostirii se varsa acum pe sesul deschis. Ca dintr-o balta de sange iese soarele pe magura din dreapta. Departe, inainte, se salta ceva in zare, intai parc-ar fi niste tufe ce-si clatina varfurile in adierea diminetii, dar se desluseste indata ca sunt oameni, oameni multi, zoriti, ce izvorasc mereu de dupa muchia dealului. Sunt moldovenii lui Bogdan. in sunetul trambitelor oastea regala se gateste de lupta. in frunte se aseaza opt escadroane de calareti. Ei lasa pe moldoveni sa se apropie, si, la cea dintai bura de sageti, plecandu-se pe gatul cailor, se repad orbeste cu sulitele intinse. Ca o perdea se trag la o parte boierii calari, si-n fata leahului raman pedestrasii, taranii care nu fug de greu si nu se tem de moarte. in gloata asta vanjoasa, in multimea asta, care freamata din ce in ce mai indarjita, se prabusesc, ca intr-o valtoare, randurile calaretilor poloni; unii taie cu coasele vinele cailor, altii cu furcile, mai lungi decat sulitele, scot ochii navalitorilor, iar cei mai multi ii doboara cu ghioaga. - Pier viteji multi de-o parte si de alta. Trei mari capetenii ale polonilor cad in lupta, si toata oastea lor invalmasita incepe a-si cauta drum de scapare, cand iata ca Manuil cu moldovenii lui Alexandrel vine sa smulga biruinta din mainile fratilor lui si s-o arunce in partea vrajmasului. Zice cu durere cronicarul: si biruia Bogdan-Voda, de n-ar fi dat ajutor moldovenii lui AlexandruVoda, care trecuse padurea cu podolenii, pe care ii trimisese cu carele. Aceia s-au vartejit la razboi de au dat inima celorlalti, ce erau pieitori, si au impins pre oastea lui BogdanVoda, de unde au prins a fugi si umpluse padurile. si asa cu vitejia iar a moldovenilor a ramas izbanda la lesi cei ce pierduse razboi.
Seara tarziu se mistuie-n codru Bogdan cu ai lui, gata sa iasa iar la lupta in revarsatul zilei. Dar oastea craiului toate le-ar da acum sa poata face aripi; - nici au asteptat de al doilea rand razboiul zice acelasi cronicar: Ce numai s-au bulucit dimpreuna cu Alexandru-Voda si cu totii s-au tras mai degraba spre tara Lesasca. s-acesta e si singurul rod al biruintei lor.
Bogdan ramane domn. Ocrotit de unguri, temut de poloni, viteazul de la Tamaseni si de la Crasna cugeta ca-ti poate pune palosul in cui pentr-o bucata de vreme. Dar iese inca fum de sub mormanul de cenusa cu tot sangele ce s-a varsat. O seama de boieri, dintre bunii sfetnici ai lui Bogdan, il parasesc si fug in Polonia la Alexandrel. in hrisovul din 31 iulie 1451 prin care domnul intareste o danie Manastirii Neamtului, nu se mai pomenesc decat sase din boierii cunoscuti ai Moldovei, in fruntea acestora e stefan, fiul iubit al domnului, un tinerel frumos, cu ochii albastri si cuminti, a caror dulce privire e pururea dusa, pierduta in cine stie ce adancime de ganduri mari.
Pentru el, pentru mandretea asta de Fat-Frumos se lupta Bogdan din rasputeri, sa-i lamureasc-o tara. si multe greutati i se mai pun in cale, iar numarul vrajmasilor sporeste.
E un an incheiat de la cercarea de sange din valea Crasnei. Trei castelani ai regelui pasesc iarasi cu oaste spre hotarele Moldovei. Solii lui Bogdan ii intampina la Camenita, si, pe cand se targuieste o pace, care tot in aurul moldovenilor ar fi sa-si aiba temeiul, iata ca un nou fiu al lui Alexandru cel Bun aduce o dezlegare neasteptata. Petru Aron cere numai o suta de voinici, pentru a scapa tara de Bogdan, si a netezi lui Alexandrel drumul la domnie. invoiala e facuta si, in seara de 15 octombrie, pe cand domnul petrecea la o ruda a sa in satul Rauseni, langa Suceava, un ropot de calareti s-un zanganit de arme in curte ingheata deodata veselia oaspetilor. intr-o clipeala usile sar din tatani, masa e rasturnata, sangele se amesteca cu vinul. Maini nelegiuite tarasc pe Bogdan afara si-i taie capul.
Alexandrel vine cu mama lui la Suceava sa culeaga roadele crimei. Dar Petru nu se mai tine de cuvant, ci cata sa-si pastreze siesi sceptrul manjit de sangele fratelui sau. si iarasi Moldova se paragineste sub doi stapani rai. Boierii tin mai mult cu Alexandrel care, pentru a-si mai ridica o pavaza impotriva lui Petru, se-nchina si lui Huniade in ziua den17 februarie 1453. Dar copilul-domn s-alege-un stricat si, ca de un vin tare imbatat de putere, isi face dusmani din cei mai buni aparatori al lui. Peste doi ani, cei mai multi boieri trec de partea lui Petru Aron. O lupta hotaratoare se da la Movile in ziua de 25 martie. invins, Alexandrel cauta adapost in Cetatea Alba, unde in curand otrava pune sfarsit si zilelor lui asa de zbuciumate.
Ramane Petru Aron domn singur a toata Moldova. Boierii tarii se strang in jurul lui, Mitropolitul Teoctist ii sta ca cel de mai aproape sfetnic. La 6 octombrie 1455 se inchina polonilor, si harazeste Mariei, sa-i fie sprijin si mangaiere, cetatile Siretului si Volovatul. Iar peste un an, ca sa-si aiba liniste si din partea ingrozitorului Mohamed, se leaga a-i plati bir cate 2000 galbeni venetieni pe an.
Darnic si-mpaciuitor cu toata lumea, Petru incepe a se crede neclatinat in domnie, cand iata ca, -n primavara anului 1457 vine, c-o mana de oaste, tanarul stefan, feciorul Oltei s-al lui Bogdan. El vine dinspre tara Munteneasca.
Voinici lui, tot unul si unul, ii curata drumul cu zborul sagetilor. in desert oamenii lui Petru cearca sa-i atie calea. La Doljesti, pe Siret, ii pune pe fuga intaiul rand de sageti. O noua ceata trimisa impotriva-i il intampina la Obric, in tinutul Neamtului. Un alt rand de sageti o imprastie si pe aceasta. Voiosi, toti flacaii lui stefan chiuie, ca dupa lup, pe urma celor voinici la fuga - si glas din glasul lor prind vaile si apele, si codrii, ca si cum toate s-ar bucura de sosirea noului domn. Biruitorul paseste hotarat spre Suceava. infricosat, Petru fuge la poloni.
Ridica-te, Moldovo, si pune vesmant de sarbatoare. Pentru a primi pe trimisul lui Dumnezeu, pe stefan, pe mantuitorul tau!
Urmasii lui Alexandru cel Bun
Aceasta pagina a fost accesata de 3774 ori.
