Intemeierea principatelor
de Alexandru Vlahuta
Insa nu putina mirare este la toti cati scriu de aceasta, nici la cati bine vor socoti de acesti romani cum s-au tinut si au statut pana astazi asa, pazindu-si si limba, si cum au putut si pot si pamanturile acestea locuiesc, care aceasta la putine limbi si neamuri se vede; si mai vartos atatea roduri de oameni straine si barbare peste dansii au dat si au stricat, carii peste altii asa dand nici numele, nici alt nimic nu se mai stie, nici nu se mai pomeneste de aceia.
Spatarul N. Milescu - Cei dintai voievozi
Barbarii care-au trecut pe-aici s-au tot curs inainte, impingandu-se unii pe altii, s-au amestecat cu neamurile batrane si ostenite din tarile Apusului.
Limbi si popoare noi au rasarit din amestecul acela, si alte intocmiri si alte asezari au imbracat pamantul. - Ungurii, veniti mai tarziu, manati de aceeasi sete de prada incearca si ei sa dea navala-nainte, dar se izbesc ca de un zid de taria ostilor germane, care-i silesc sa se retraga in Pustia avarilor, intre Tisa si Dunare, unde sunt buni ramasi.
De-aci incep a se lati tot mai spre munti, inghesuind pe romanii de bastina, cautand pe cei slabi si-mpovarati de nevoi sa-i supuie cu binisorul, pe cei tari si darji sa-i rapuie cu armele.
Dupa acel falnic Basarab, pe care-l zarim o clipa, ca lumina unui fulger, cu palosul in mana, aparandu-si impotriva tatarilor, incep negurile sa se mai ridice de pe trecutul neamului nostru. si iata ca in faptul zilei, ce se dezleaga in sfarsit dupa o asa de lunga si de cumplita noapte, in lumina proaspata a acestei dimineti de-o mie de ani asteptata, se ivesc cele dintai figuri lamurite din sirul voievozilor romani:
in anul 1247, domn in tara Oltului - vechiul banat a Basarabilor - e Litean-Voda, iar catre rasarit, peste pamantul din stanga Oltului, in tara cea larga si-mbelsugata a Munteniei, domneste voievodul Seneslau. Ei platesc o dare ungurilor, vecini puternici si primejdiosi, pe care pan' acum romanii, in asteptarea intamplarilor viitoare ii masoara doar din ochi. Seneslau, avandu-si tara deschisa, si pusa-n calea tatarilor, mereu in harta cu ei, isi pierde curand domnia, si poate si viata, caci nu-i mai vedem si nu mai auzim nimic de el. La 1272 Litean-Voda trece Oltul, goneste pe tatari din Muntenia si-ntrupeaza amandoua tarile intr-un singur principat. Domn mare, cu vaza-n lume - socru lui Milutin regele Serbiei -Litean nu mai vrea sa plateasca darile cerute de unguri. Acestia vin cu oaste impotriva lui. El se lupta stiind bine ca nu va putea birui, dar tot asa de bine stiind ca nici o jertfa nu e zadarnica, se lupta si moare ca un viteaz, aparandu-si tara, aparand dreptatea si mandria neamului romanesc. Fratele lui, Barbat-Voda in toiul luptei cade-n mainile maghiarilor, se rascumpara cu bani, - cu bani multi, cum spune cu lacomie hrisovul unguresc - si domneste unsprezece ani, adeverind vorba din Evanghelie: Capul plecat - sabia nu-l taie. Lui Barbat ii urmeaza Tihomir-Voda, care, dupa o domnie linistita de douazeci de ani, inchizand ochii la 1310, lasa carma tarii in mainile vrednice si norocoase ale fiului sau Ion Basarab, alesul tuturor cnejilor din dreapta si din stanga Oltului. Este cel dintai voievod puternic si hotarat, cel dintai gospodar mare al romanilor. Este omul mantuirii, pe care-l trimite Dumnezeu la cumpenele mari, cand vrea sa scape un popor din valtoarea pierzarii. Mai dinainte, inca de pe cand traia tata-sau, tanarul domnisor se pogorase din Fagaras in Muscel si-si facuse asezarea la Campulung, unde mormantul acelui Laurentius, comite de Campulung, din 1300, inseamna poate o lupta, in orice caz sfarsitul calcarilor straine in partile acestea. De-aici trecuse in Arges, si, gasind un loc frumos si bine aparat in intariturile muntilor, isi dura acolo o cetatuie pe malul stancos al Argesului, sa fie-un adapost s-o paza buna la o zi grea.
Cand sfatul cnejilor il cheama la domnie, Basarab-Voda e om in varsta de treizeci de ani, si-ncercat in trebile tarii. El nu face decat sa desfasure mai departe, pe un camp mai larg o munca inceputa mai dinainte. si, ca si cum ar prevedea ca indurarea Celui de Sus ii va ingadui o domnie lunga si norocoasa, el nu se grabeste, ci calca linistit, cumpanindu-si pasul si puterile cu greutatile drumului ce are de strabatut. Vrajmasi multi ii impresoara tara din toate partile. De la apus ungurii, de la rasarit tatarii si cumanii, mereu s-au intins s-au cotropit din pamantul de bastina al romanilor. Trebuia si vitejie, dar mai ales rabdare si intelepciune pentru a-si putea drege si intocmi tara. in cei dintai ani ai domniei lui, mai mult cu mintea decat cu armele isi largeste hotarele mosiei. Stapan pe Muscel si pe Arges, trece in Dambovita si-ntemeiaza oraselul Targovistea. De aci isi indreapta privirea spre campiile dunarene, pe unde romanii, sub cnejii lor, incepusera sa se reverse din munti, infiripeaza asezari la Bucuresti si la Buzau, incinge cu zid de cetate orasul Ifloc pe malul Dunarii, ajuta cu oaste pe Mihail, domnul Vidinului, sa se faca imparat al bulgarilor, scoate pe unguri din tara Severinului, o ia in stapanire si-i da numele de Ungro-Vlahia. De-aici incep luptele.
Noi pe atunci eram numiti vlahi. Tatarii ne ziceau Ifloc. Muntenia se numea Vlahia Neagra, Kara-Iflac pe turceste, Kara-Vlasca pe bulgareste si sarbeste.
Robert, trufasul rege al ungurilor, ridica oaste mare si vine grabit sa rapuie pe acest domn cutezator al romanilor. Se lasa de-a dreptul in Oltenia si, intrand in Severin aseaz' aici ostire de paza s-un ban maghiar, stapan pe bucatica asta de tara Romaneasca Basarab Voda ii trimite vorba de pace. Carol Robert respinge cu ocara solia domneasca si paseste-nainte.
E toamna. Roadele pamantului sunt stranse, bordeiele parasite, vitele duse la munte. Cat bate ochiul nu se zareste tipenie de om. Regele posomorat strabate luncile deserte si miristile arse, apuca pe valea Argesului si-nainteaza in puterea codrului cu oastea fara merinde, stabila de foame si de osteneala, spre cetatuia departata, spre cuibul ascuns al voievodului. Sub greutatea armelor s-a loricilor sclipitoare, calaretii, nedormiti, se leagana pe cai. Din cand in cand se opresc, asculta. Bolboroseala izvoarelor pare o sfada de glasuri ce se alunga pe sub pamant, pripite, amenintatoare. Tot mai ingusta-i valea, tot mai intunecata. Sus, deasupra unei valtori, se dezvelesc din desimea bradetului doua turnuri inalte de piatra. Deodata un suier puternic infioara cuprinsul: tot codrul tresare, ca desteptat din somn. si iata ca de pe zidurile cetatuii, de pe stanci, din crengile copacilor incep sagetile sa curga, - ucigatoare ploaie de fier acopere, invaluie de jur imprejur oastea maghiara gramadita in stramtoare. Cai si calareti se prabusesc in valmasagul cumplit al mortii. Un iad e fundul vaii. Strigatele si vaietele celor cazuti cutremura vazduhul. Dupa o lupta indarjita de doua zile c-un dusman nevazut, regele, ingrozit, da porunca sa se plece arcurile si sa se inalte flamura pacii. Buciumasii strajilor vestesc incetarea luptei. Biruitorul se indupleca a da ungurilor calauze, care sa-i scoata spre Timisoara pe drumul cel mai scurt. Dar cum, pentru asemenea oaspeti, padurile si muntii nostri n-au drumuri scurte, si nici lungi nu au. Iata ca prin coclaurile incalcite ale Gorjului, aproape de hotar, valea se intinde deodata, iar din peretii ei incep stanci si bolovani sa se rostogoleasca peste gloata maghiarilor inghesuita-n stramtoare, unde se framanta ostasi, prinsi ca pestii intr-o mreaja, cum spun cu durere povestitorii lor. Regele, insotit de cativa supusi, scapa ca prin minune din acest groaznic macel. si cat a trait nu s-a mai atins de tara cumplitului Basarab A fost o nelegiuire, zic ungurii. Pastorul bun isi apara turma prin orice mijloace, - lupii le gasesc pururea nelegiuite.
Acestea se petrec in anul 1330. in anii urmatori, ani de fericita pace, Basarab-Voda isi intareste tara, imparte pamanturi la ostasii vrednici, aseaza randuiala si paza pe la targuri, pune straji de-a lungul hotarelor, si leaga prietenie cu puterile vecine.
La 1338, inchizand ochii, slavitul voievod, urzitorul tarii Romanesti, vine la domnie fiul sau Nicolae Alexandru, pomenit in cronici numai cu numele de Alexandru. Vrednic urmas al marelui Basarab, in cei dintai sapte ani de liniste, intareste gospodaria cea noua a tarii si legaturile de prietenie cu ungurii, cu bulgarii si cu sarbii, face biserici pe la targurile mai insemnate, inalta o manastire la Campulung; iar in primavara anului 1345, gatindu-si oastea impotriva tatarilor, ce n-au desertat inca vaile rasaritene ale Carpatilor. in luptele acestea grele si indelungate, fiul si urmasul lui Carol-Robert. E usor de inteles pentru ce dusmanii de ieri lupta astazi sub acelasi steag: ungurii vad in miscarea hoardelor tatare o pururea temuta primejdie pentru linistea si avutul lor, iar in tara si-n bratul viteazului voievod roman o minunata pavaza de aparare.
Pe vremea asta de invaluiri, iata ca se pogoara si cneazul Dragos cu romanii lui din Maramures, arcasi neintrecuti, porniti si ei din limpezisul vailor la vanatoare de tatari. Unii calari, altii pe jos, toti in camasi albe cu-nflorituri de arnici pe la guler si pe la maneci, itari de aba stramti pe pulpa, opinca usoara-n picior si caciula turcaneasca data pe ceafa, voinicii muntilor pasesc sprinteni pe fagasele apelor, prin desime de codru si prin incalcituri de ponoare, purtand in ei, fara sa stie, rasadul norocos al unei lumi noi, aducand in tolba lor de sageti taina urzirii si incepatura cea intr-un ceas bun urnita a unui nou temei de tara.
Cand ies maramursenii din noaptea padurilor in minunata priveliste a campiilor, li se pare ca-i din basme mandretea asta de lume. Niciodata n-au vazut ei locuri asa deschise si rasfatate de soare. Tacuti, isi descopar capetele si se-nchina ca-n pragul unei biserici. Pe dimineata asta de vara, sub albastrul limpede al cerului, in larga si luminoasa asternere de vai, peste care, ca un brau de argint, se indoaie apa Moldovei, cum stau si privesc uimiti in departarile aburite ale campiilor, ei simt ca numai Dumnezeu l-a indreptat aici, si ca legaturi vesnice au a se pune de azi inainte intre viata lor si glia acestei tari.
Lasandu-se in jos pe lunca si dand de cardurile tatarilor izgoniti din valea Siretului de Alexandru Voda, arcasii lui Dragos incheie cu noroc biruinta viteazului Basarab. Sagetile lor curata pamantul de dusmani si-l pregatesc pentru plugarie. - Cativa calareti se reped sa dea de stire celor de-acasa. si asa, tragandusi toti cuprinsurile din Maramures, se strang, la un cuget in jurul lui Dragos, si-l roaga sa le steie domn si povatuitor in tara noua, care-i Moldova ii zic, de la numele apei ce-o impodobeste.
Minunata inchipuire a poporului infatoseaza faptul descalicatorii acesteia, ca o vanatoare dupa o hiara nasalnica, - un zimbru cu stea in frunte, pe care Dragos cu ai lui l-au fost gonit din codri, si nu l-au putut ucide decat aici, in lunca Moldovei.
Sta Dragos domn numai doi ani, si dupa el vine Sas, fiul lui, care domneste patru ani, - ei stapanesc insa tara ca imputerniciti ai craiului Ludovic si asta romanilor nu le vine la socoteala, caci nu porunca regelui, ci numai vitejia lor si voia Celui de Sus i-au adus si i-au intarit aici. Gandul ca si-n locurile acestea departate ii vor urmari asupririle maghiare, grija aceasta le sta ca o piatra pe suflet.
Dar in vara anului 1349 se scoala Bogdan, voievodul Maramuresului, si, trecand muntii incoace cu toti cnejii si oamenii lui, alunga pe Sas, rupe legaturile cu regele Ungariei si se aseaza el, domn volnic si bizuit numai pe vrednicia lui in scaunul Moldovei.
Trimite Ludovic oaste sa-l supuie, cearca urmasii lui Dragos, cu sprijinul ungurilor, sa-i smulga domnia; de abia se ispraveste-o lupta si-ncepe alta mai indarjita. Ci Bogdan iese din toate biruitor. - O curte de piatra-n oraselul Baia, intemeiat de sasi pe lunca Moldovei, este cea dintai locuinta a domnului. in jurul lui tara se ridica vazand cu ochii. Roiuri proaspete de romani izvorasc mereu de prin ascunzisurile codrilor. Vaile se umplu de oameni si de turme. Sate si targuri se-nfiripeaza pe malurile apelor. Dumbravile rasuna de cantece si de chiote. Plugurile desfunda pamantul intelenit de veacuri.
Pe prispele casutelor albe, batranii plang de bucurie, si parca tot nu se-ncred ca ceea ce vad e aievea si ca-n frumusetea asta de rai sunt la ei acasa.
De-acum inainte neamul romanesc isi are tara, domnii si istoria lui.
Bogdan - intemeietorul Moldovei - domneste saisprezece ani.
Din lungi carari de codru, din munti cu varfu-n nouri
Iesit-au Dragos-Voda, imblanzitor de bouri,
Multimea curgatoare s-a fost intors pe vale
si buciumele suna si oile-s pe cale.
Nainte merg mosnegii cu pletele bogate.
tiind toiege albe in mainile uscate.
Astfel ieseau tot randuri, venind de sub verzi ramuri
Copii, ciobani de turme, mosnegi, pastori de neamuri.
si au intins mosia spre rasarit si-amiaz
Pan' unde marea sfarma de tarm ai ei talaz;
Au cucerit cu plugul, cu varful dragei sabii
Pan' la Cetatea Alba, limanul de corabii.
Sute de ani statut-au stapani pana la Nistru,
Luptand cu Rasaritul, cu cuibul cel sinistru
De unde vin in roiuri in veci renascatoare
Lumi spurcate si rele, barbarele popoare,
Prin neagra vijelie ce vajie si bate
Sfarmandu-se la graniti de ziduri de cetate.
Sta neclintit Moldova, tesand la panza vremii,
Viteji ii erau fiii si purtatorii stemii
Cei datatori de lege s-asezatori de datini,
Lumine din lumine, Musatini din Musatini.
M. Eminescu
in vremea asta inteleptul gospodar de la Arges astazi linistea si taria tarii Muntenesti pentru zilele cand nu va mai fi el pe lume. Cu ungurii s-a impacat. Pe tatari i-a biruit si i-a alungat departe-nspre crivat. intre ai lui a statornicit randuiala, cu buna si dreapta intelegere: avand doi feciori pe cel mai mare, pe Vladislav, l-a facut duce al Fagarasului, pe cel mai tanar -pe Radu - l-a pus ban la Severin. Iar pe cele doua fiice - ca si de la ele sa aiba tara un sprijin - le-a maritat pe una cu regele Serbiei, pe alta cu imparatul Bulgariei. Pentru intocmirile bisericesti, cerand povata patriarhului de la Constantinopol, acesta ii trimite, in anul 1359, pe Ioachint Critopol, care se aseaza la Arges, cu treapta de mitropolit al Ungro-Vlahiei. -Mandra lui tara se intinde acum din zarile Fagarasului pana-n gurile Dunarii, cuprinzand si partile tataresti care mai tarziu, sub numele de Basarabia, se vor alipi Moldovei. El moare in anul 1364. Pe pedeapsa care-i acopere mormantul, sub strana domneasca de la biserica din Camplung, zidita de el, sta scris in slavoneste - limba obisnuita pe-atunci in toate cele bisericesti si-n cartile domnilor:
in luna noiembrie 16 zile a raposat marele si singur stapanitorul domn Io Niculae Alexandru voievod, fiul marelui Basarab voeivod, in anul 1364.
Acest Io, pus inainte la numele vechilor domni romani, este o prescurtare din Ionita, imparatul romanilor si al bulgarilor, cel mai viteaz si mai cu vaza dintre Asanesti: amintirea lui s-a pastrat de voievozii nostri ca un titlu de glorie.
Intemeierea principatelor
Aceasta pagina a fost accesata de 2451 ori.
