In viforul navalirilor
de Alexandru Vlahuta
Cu retragerea ostilor, frumoasa alcatuire a tarii se desface din toate incheieturile ei. Nu mai e ocrotire, nici carma, nici povata. Cetatile se darapana, orasele se pustiesc; fruntasii, negutatorii, oamenii cu stare, pleaca incotro i-o lumina Cel de Sus. Ramane insa plugarul, gloata de munca si de indurare, ramane poporul cel mult si stramtorat, pe care porunca imparatului nu-l priveste, pe care moartea nu-l mai inspaimanta. Saracul n-are unde sa plece. El n-are nici chip, nici inima sa se instraineze. il leaga nevoile de vatra si ograda asta in care se incheie toata lumea lui, il leaga atatea randuri de stramosi aici, il leaga apoi credinta ca aici nu va mai avea dari de platit, multele si apasatoarele dari, in bani si-n munca, pe care le cerea de la supusi strasnica stapanire romana. si astfel taranul daco-roman - matca statornica a neamului nostru -pastrator credincios al limbii s-al datinilor parintesti ramane aci, in tara lui bantuita, tara fara stapan si fara aparare, pentru lunga si neasezata vreme. Brazda-n camp nu mai rastoarna, ingradirile se paraduiesc, pamantul s-acopere de buruiana; dar cei care l-au muncit si s-au hranit pe el de sute de ani vad lanurile viitoare, vad inseninarea zilei de maine dincolo de intunericul care-i invaluie, o vad s-o asteapta. De pe tarmurile Marii Negre si din valea Nistrului mereu se reped hoardele flamande ale gotilor, le spulbera gospodariile si-i imping la adaposturile muntilor. Cand valul se retrage ei se intorc, isi ridica iar bordeiele din talpa, n-apuca insa bietii oameni a-si incropi alb in capistere, ca iar vin pustiitorii si-i gonesc la munte. Trec asa o suta de ani, si cand sa zica si ei: Doamne, -ajuta, iata ca se pravale din podisurile Asiei un nou puhoi de barbari asupra Europei. Nu-i o armata, nu-i un popor, e o lume nesfarsita de calareti, de care si de gloate pe jos, ce-ntuneca zarea si zguduie pamantul - un fluviu de oameni ce curge mereu si creste mereu, - si nu mai ispraveste - e lumea cea salbatica si ingrozitoare a hunilor. Ei inainteaza, ca o naprasnica viitura de apa, varsandu-se incoace peste intinsele sesuri dintre Ural si Volga. Spaimantati de apropierea lor, gotii isi parasesc asezarile din valea Nistrului si de pe coastele marii: parte se napustesc spre munti, acestia in zorul fugii isi ingroapa la Pietroasa, in tinutul Buzaului, comoara sfanta, Closca cu pui de aur ce sta acum intre podoabele muzeului nostru, ceilalti se arunca orbeste inlauntrul imparatiei Romane, in marea de popoare batrane, care-i soarbe si-i amesteca in valurile ei.
Potopul hunilor, spargandu-se de zagazurile Carpatilor, invaluie muntii si curge inainte pe vaile deschise, hoardele hamesite cutreiera Europa. Pe urma lor, sub rotitoarele stoluri de corbi, se vad campiile albite de oase. Falnica lume romana, izbita din toate partile, incepe sa se naruie. Peste infloritoarele ei cetati trec randurile de barbari, impingandu-se unele pe altele intr-o goana ametitoare, invalmasind campul istoriei cu regatele si cu imparatiile lor, care se incheaga si se risipesc dintr-o zi in alta, spulberate ca de vraja unui descantec. Puterea, bogatiile, coroanele se vantura ca pleava, Roma isi topeste statuile si odoarele pentru a departa cu bulgari de aur si de argint pe visigotii lui Alarich gramaditi la portile ei. in Campania jefuita, in fata cetatilor daramate, barbarii stau tolaniti la umbra platanilor si beau vin de Falerno turnat in cupe de aur de fiii si fiicele senatorilor roman.
Pe la inceputul veacului al cincilea, hoardele hunilor incarcate de prazi, se strang din toate partile, la glasul lui Atila, in campiile Panoniei, unde, gasind pasuni bogate pentru caii lor, intemeiaza un regat puternic - groaza si urgia lumii, pana la moartea lui Atila, cand, intrand vrajba intre feciori lui, iarasi se desfac in cete si se-mprastie pentru totdeauna. Gepizii, o ramura din neamul gotilor, se folosesc de imprejurarea asta si se aseaza in silistele Daciei. Traiesc si ei din jafuri pana pe la jumatatea veacului al saselea, cand iata ca din nesecatele izvoare ale Asiei, un alt popor se revarsa asupra Europei. Prin vadul deschis de huni se lasa acum avarii. Pe Volga intalnesc pe bulgari (volgari) si-i supun. in valea Niprului dau de slavi, ii matura si pe acestia din salasele lor, si-i duc in hiola peste amestecul de neamuri ce se framanta in launtrul imparatiei Romane. O parte din slavi, raznindu-se din gloata cea mare, se preling unii pe ses altii se mistuie-n munti, unde dau peste adaposturile daco-romanilor - ostroave de viata neasteptata in mareata pace si neclintire a inaltimilor acestora. - imblanzit de spaima si de foame, alungat si el din culcusul lui si ramas fara nici un capatai, slavul se apropie umilit de pragul stapanului acestor munti, care cu bunatate-i deschide usa, ca unui strain pribeag si om al lui Dumnezeu, il adaposteste-n bordeiul lui sarac, il ospateaza la masa lui cumpatata, cauta a-i intelege vorbele, ajutate de gesturi, de privirea dulce a ochilor albastri si astfel, in locul acelorasi dureri, istoria inseamna cea dintai atingere intre sufletele acestor doua neamuri.
Avarii, intariti de gloatele slave si bulgare, prada ce mai gasesc de pradat in vaile Dunarii si pun stapanire pe campiile Panoniei, de unde, timp de doua veacuri, ingrozesc tarile din rasaritul Europei pana-n Constantinopol - Roma Bizantului. De abia in anul 796, dupa multe lupte, Carol cel Mare, imparatul francilor, ii biruie, il sparge cuibul din Panonia, vestitul Ring unde s-au gasit mormane de pietre scumpe, ii imprastie si scapa lumea pentru totdeauna de patura asta de barbari. - Trec numai zece ani, si bulgarii, sub regele lor Crum, ajung a fi cel mai puternic si cel mai temut popor din toata peninsula Balcanica. Asezati mai de demult in Moesia rasariteana, peste slavi, in gloatele carora fiind sorbiti, si-au pierdut limba si parte din salbaticia neamului lor inrudit cu hunii si cu avarii, ei se folosesc de framantarile din Apus si-si largesc hotarele tarii cuprinzand toata valea dintre Dunare si Balcani, de la Portile de fier pana-n Marea Neagra. Undele romane, imputinate de atatea navaliri, izbite acum de stanca asta mare si grea, pe care vartejul intamplarilor o arunca-n mijlocul lor, se despart in mai multe vite, s-apuca unele-nspre Carpati, unde le trage matca, iar altele se razletesc, pentru cine stie cate veacuri, prin muntii Macedoniei si pe coastele stancoase ale Adriaticei, in Istria.
In viforul navalirilor
Aceasta pagina a fost accesata de 2440 ori.
