In Moldova. Alexandru cel Bun
de Alexandru Vlahuta
Bogdan-Voda, sub sceptrul caruia erau acum uniti toti micii cneji ai Moldovei, moare catre sfarsitul anului 1365 si e inmormantat in biserica de la Radauti, zidita de el. Latcu, fiul si urmasul lui, e un suflet slab, nepregatit pentru greutatile domniei. Oastea e imputinata si ostenita de-atatea lupte. tara, de-abia injghebata, e subreda inca in alcatuirile ei din launtru, si din afara n-are nici un sprijin de nicaieri. Iar ungurii mereu ii calca hotarele, asmutiti de Papa de la Roma. Ca sa mai adoarma dusmania asta veche, Latcu se lasa ademenit de sfaturile calugarilor latini, ce furnicau prin targurile Moldovei, si trece la inchinarea bisericii din Apus. Papa-i trimite binecuvantarea lui. Un episcopat catolic se infiinteaza in targul Siret, unde cel dintai episcop e un polon, Andrei din Cracovia. Contenesc luptele la hotar. Oamenii isi lucreaza ogoarele in pace. Dar la domnul lepadat de lege poporul si fruntasii tarii se uita ca la un strain. Latcu moarte in 1373. De la el nu raman feciori, ci numai o fiica, Anastasia, pe care-o ia in casatorie olteanul Roman, lastar din ramura Musatinilor, inrudita cu Basarabii.
Istoria Moldovei se intuneca pentru treizeci de ani. Din sirul voievozilor ce se perindeaza pe tonul lui Bogdan, pana la Alexandru cel Bun, nici o figura luminoasa nu mai rasare. Dupa Latcu, domneste aproape un an Costea Musat, tatal lui Roman. Cearca sa ocroteasca legea catolica: fruntasii tarii il rastoarna si cheama la domnie pe litvanul Iurg Coriatovici, care, pentru impacarea drept-credinciosilor moldoveni, infiinteaza un episcopat ortodox sub ascultarea Patriarhiei de la Ohrida. Dar nici ei nu domneste mai mult de un an. Boierii il rastoarna si aseaza domn in locul lui pe Petru, fiul lui Costea Musat. El stramuta scaunul Moldovei la Suceava. Fiind cumnat cu Vladislav, regele polonilor, Petru isi pune coroana si tara sub ocrotirea acestor vecini tari pe vremurile acelea, si domneste-n pace saisprezece ani. in anul 1391 moare.
Roman, fratele si urmasul lui, intemeietorul orasului Roman, sta numai trei ani la carma tarii. Polonii se amesteca din ce in ce mai mult in gospodaria Moldovei, si vrajba semanata de ei in jurul tronului de la Suceava prinde-a rodi. Orbiti de patima domniei, incep sa se ridice fratii impotriva fratilor si fiii impotriva parintilor. - Zile negre si istovitoare pentru biata tara! Ca umbrele-au lunecat domnii aceia peste viata neamului nostru, si nici o amintire inaltatoare nu ne-au lasat din trecerea lor. Polonii ajuta pe stefan I, fratele lui Roman, sa-i ia domnia, si tot ei, mai tarziu, atata vrajmasie si lupte sangeroase, pentru coroana, intre feciorii lui. La 1399 iar vine Roman, si iar il surpa lesii. Pe Juga, fiul si urmasul lui, il rastoarna Mircea, marele Voievod al Munteniei, cu sprijinul caruia se aseaza in scaunul de la Suceava, pentru un lung si fericit sir de ani, Alexandru Voda - cel mai vrednic si mai cuminte dintre feciorii lui Roman. Nesfarsitele framantari din launtru si desele schimbari de domn sleisera puterile Moldovei. Ungurii si polonii se uitau la tara asta frumoasa si fara noroc, si asteptau cu bucurie ceasul in care sa si-o imparta-ntre ei ca pe o prada. Noul gospodar intelege primejdia, si cauta a se pune bine cu polonii pe care-i ajuta de trei ori cu oaste, in luptele lor contra cavalerilor teutoni din Prusia (1410, 1414 si 1422).
Alexandru-Voda, zice-n graiul lui batranesc unul din vechii nostri carturari - facut-au prietesug mare cu lesii si legatura tare, ca hie la ce treaba, unul pre altul sa agiutoreasca; nici sminteala n-au fost, ca intai au poftit craiul pre Alexandru-Voda ca sa-i trimita ajutor impotriva crijacilor la prusi. Nici l-au amagit cu prietesugul, ca au trimis ajutor calareti moldoveni, care au facut mare izbanda; ca batandu-se cu crijacii, intai s-au facut a fugi, de i-au insirat, gonindu-i spre padure, si indata pedestrindu-se, le-au sagetat caii sub nemti, de le-au cautat a dare dos; si aceiasi ai nostri s-au incalarat, si mare moarte au facut intr-insii...
in legaturile lui cu polonii, in juramantul de credinta pe care-l face inaintea regelui, Alexandru-Voda aduce prietenia statornica a unui domn cinstit, cugetul drept, inima deschisa si bratul viteaz al unui bun tovaras de lupta. El nu e supusul smerit care cerseste indurarea si ocrotirea stapanului, ci domnul vrednic si prevazator, gata sa ajute oricand, cu oastea. Cu sfatul si cu banii lui pe regele vecin si prieten.
Vremurile sunt neasezate, si banul e scump. Regi mandri si puternici se vad nevoiti sa-si puna coroana amanet . Craiul Vladislav, imprumutandu-se de la Alexadnru-Voda c-o mie de ruble de argint, ii zalogeste Pocutia, unul din cele mai frumoase tinuturi ale Poloniei.
Moldova nu e nici ea mai bogata, dar nu doreste nimarui nimic, si nici cheltuieli prea mari n-o impovareaza. Plugarii muncesc mult si se multumesc cu putin pentru nevoile lor. Ei isi dau bucuros banul pentru trebuintele domniei, pentru incaputarea ostirii si mai ales pentru inzestrarea tarii cu locasuri sfinte. Pe vaile apelor mari si in adaposturile muntilor, biserici si manastiri de piatra isi inalta din desimea codrilor turlele stralucitoare vestind Cavalerii teutoni. in razboiul lor cu polonii erau ajutati de unguri. Marea lupta in care-au facut minuni de vitejie arcasii lui Alexandru cel Bun, sub comanda spatarului Coman, s-a dat pe pamantul Prusiei, in preajma cetatii Marienburg, in anul 1422. La 1339 Regele Angliei Eduard al III-lea isi amaneteaza la niste negustori coroana de aur. La 1441 Sigismund, regele Germaniei, isi pune amanet la Ulrich Ortileb coroana regala pentru suma de 1500 de galbeni. pacea si lumina vietii noi celor ce vreme de veacuri au stat in grijuri si-n intuneric, calugari invatati, veniti din tara Basarabilor, intemeiasera mai de mult manastirea Neamtului. Sub AlexandruVoda se inalta manastirile Bistrita, Pobrata si Moldovita, s-aseaza treptele bisericesti: un mitropolit la Suceava, un episcop la Roman si altul la Radauti, se statorniceste rostul si randuiala boierilor in sfatul domnesc si-n trebile tarii:
Logofatul e slujbasul cel mai de credinta al tronului, el poarta pecetea domneasca, el intocmeste hrisoavele de judecati si ocine, si sub privegherea si ascultarea lui sunt toti ispravnicii de la curtea domnului.
Vornicul e judecatorul tuturor pricinilor din tara. Hatmanul e paznicul Sucevei si povatuitor a toata ostirea. Postelnicul este talmaciul curtii, primitorul solilor si sfetnicul cel mai de aproape al domnului in trebile din afara ale tarii.
Vistiernicul poarta grija si da seama domnului de toate veniturile si cheltuielile tarii.
Paharnicul si stolnicul ingrijesc de bautura si de bucate la masa domneasca.
Clucerul poarta cheile camarilor si pivnitelor domnesti. Jitnicerul are-n seama hambarele cu grau. Slugerul tainul slugilor. Comisul grajdurile domnesti. satrarul corturile ostirii. Armasul paza temnitelor, si Aga straja si linistea orasului. si alte bune intocmiri se aseaza pe la judete si pe la margini pentru carmuirea si paza tarii. Parcalabul de Hotin are-n grija lui hotarul dinspre tara Lesasca si Cazaceasca; vamesi sunt pusi pe la schelele tarii si ispravnici pe la tinuturi.
in toata vremea asta de munca neadormita pentru intemeierea gospodariei si oranduiala dinlauntru a Moldovei, inteleptul voievod nu pierde o clipa din vedere primejdiile ce se urzesc in afara. Cugeta ca tara-i slaba, iar greutatile ce-i stau in cale sunt multe si mari, si de aceea cauta sprijinul si ocrotirea pe care armele nu i le pot inca da in pastrarea legaturilor de prietenie cu lesii. El stie ce vifor se ridica de la rasarit impotriva crestinatatii. stie si de invoiala pe care-n primavara anului 1412 au incheiat-o la Lublau Sigismund, regele Ungariei, cu Vladislav, craiul Poloniei - de intelegerea lor de a-si imparti Moldova pe din doua, daca domnul ei nu ar veni cu toata oastea in ajutorul ungurilor, cand ar fi vorba de un razboi cu turcii. Toate le stie si le cumpaneste si prin toate se strecoara, biruind pe cei vicleni si rai, cu cinstea, cu blandetea si cu bunatatea lui. stie bine ce fel de prieten ii este Vladislav; cu toate astea, de cate ori ii cere, il ajuta cu oaste impotriva cavalerilor teutoni; iar cand turcii calca hotarul Moldovei, la 1420, si Alexandru-Voda mana trei stafele dupa ajutor la craiul lesilor, acesta nu-si clinteste un ostas pentru apararea celui mai cinstit si mai credincios prieten. -Poate ca tocmai amintirea aceasta amara va fi tulburat mai tarziu sufletul drept al batranului voievod si-l va fi ademenit sa-si intoarca oastea alaturi cu Svidrigel, ducele Litvaniei, impotriva aceluia, caruia treizeci de ani i-a pastrat cea mai curata credinta. si-a platit scump acum pasul acesta nenorocit, - scump, si pentru ca si-a vazut oastea sfaramata, si pentru ca si-a calcat cuvantul, si pentru ca era intr-o varsta, cand nu mai avea timp sa indrepte o asemenea greseala. Cu durerea asta pe suflet a inchis ochii, in anul 1433, adevaratul intemeietor al Moldovei, aceluia caruia poporul pentru intelepciunea si blandetea lui, cu drept cuvant i-a zis: Alexandru cel Bun. Oasele lui se odihnesc la manastirea Bistrita din judetul Neamtului.
In Moldova. Alexandru cel Bun
Aceasta pagina a fost accesata de 3075 ori.
