In cetatea Carpatilor
de Alexandru Vlahuta
De prin veacul al treilea, de la spartura pe care-au facut-o gotii incoace cu duiumurile lor, curgand mereu noroade salbatice pe poarta cea mare a sesului dunarean, si, vazand daco-romanii ca nu mai e chip de trait pe locurile acestea asa de bantuite, incep sasi ridice turmele si ce bruma le-a mai ramas, si se retrag la deal din bataia navalirilor, pana ce se adancesc cu totul in adaposturile muntilor, unde frati de-ai lor sunt, inca de la inceputul domniei romane, salasluiti pe valea Oltului, pe valea Timisului si-n Ardeal. — Aci, in mandra ingradire de codri si de stanci, isi infiripeaza cu incetul asezari noi prin locurile mai ascunse, impartindu-se unii cu turmele pe inaltimile plaiurilor, altii cu putina semanatura pe luncile apelor, avand tara de-a valma si ducand laolalta aceeasi viata retrasa si nestiuta de nimeni, pe care tot in partile acestea au fost trait-o si agatirsii in vremurile de demult. Din cand in cand se iveste cate-o noua ceata de pribegi, izgoniti si ei din vetrele lor, de pe sub poalele muntilor, sau de prin campiile Moesiei. Ei aduc stiri de ce grozavii se mai petrec in lumea deafara, de ce barbari mai vantura tarile, vorbesc de vitejiile imparatilor, de puterea cea sfanta a Papei, care-a domolit pe cumplitul Atila, biciul lui Dumnezeu, numai cu vraja cuvantului si l-a intors indarat de la portile Romei, vorbesc de frumoasele invataturi crestine, ca de-un izvor de lumina mantuitoare, la care alearga sa se adape toate neamurile pamantului...
Unul din ei - un preot, un apostol descult, scoate din san un tartaj latinesc si prinde-a citi. Fata i se invioreaza, glasul se ridica din ce in ce mai cald si mai sonor. Cu multa luare aminte asculta pastorii vorbele lui Isus, pline de adanca si limpede intelepciune, minunile pe care le-a facut, si cat de mult a iubit el pe oameni, si cum a patimit si s-a jertfit pentru mantuirea lor... . in linistea mareata a muntilor, pe inaltimile acestea luminoase - departe de pamant, aproape de cer -sufletele care-au trecut prin atatea dureri sorb insetate credinta cea datatoare de putere. O cruce de lemn infipta la gura unei pesteri, inseamna pragul unei biserici. Zile de sarbatoare se aprind ca niste candele in intunericul timpului, tot mai in larg rasuna toaca, tot mai multi cuviosi ii aud chemarea.
si alte cete de frati vin, si preoti mai vin de prin tinuturile cazute sub aspra stapanire a bulgarilor. Sate se injghebeaza pe vai batute de soare si sfetnici se aleg din scoboratorii vechilor viteji, din cei mai batrani, din cei mai cuprinsi.
Astfel, pe cand afara, in largul campului, din ciocnirea celor doua lumi - a barbarilor si a romanilor - si din amestecul de sange al atator neamuri, rasar popoare noi si state noi se incheaga pe sfaramaturile vechilor alcatuiri, aici, in tainitele Carpatilor, pe sub poalele codrilor ocrotitori, fruntasii cneji imbracati in zeghe si-ncaltati cu opinci, parintii voievozilor de maine, aduna sub povata lor palcurile de pastori risipite pe departarile plaiurilor, si-ncetul cu-ncetul urzesc si ei cate-un inceput de tarisoara, la locuri mai cu indemanare, pe deschizatura vreunei ape mai mari, asezand randuiala intre oameni, altar aceleiasi credinti, si straji pe la portile muntilor.
si vremea trece, trec sutele de ani vanturand noroadele si schimband fata lumii, numai crampeiul acesta de neam, nebagat in seama, pierdut din vederea istoriei, ramane statornic aici, si-n toata lunga-i intunecare, de aproape o mie de ani, nimic nu se tulbura, nimic nu se strica de alcatuirea firii lui, - cum a intrat, asa va iesi din munti: acelasi chip, aceeasi limba, acelasi suflet.
In cetatea Carpatilor
Aceasta pagina a fost accesata de 2468 ori.
