Societatea Scriitorilor (O casa de editura)
de Alexandru Vlahuta
Foare buna idee au avut scriitorii nostri de a-si alcatui si ei o "societate" a lor. Si ca orice lucru venit la timp, ideea a fost primita cu entuziasm si pusa de la inceput pe cea mai frumoasa cale a biruintei. Fara galagie, fara indiscrete solicitari de sprijin si de patronatie, adesea cu cat mai pompoase, cu atat mai inutile, in simplitate, si in cea mai aleasa cuviinta s-au adunat, unde-au putut si cati au putut deocamdata, o buna parte din floarea scriitorilor nostri, s-au pus astfel incepatura si temei uneia din cele mai nobile societati cu cari se poate mandri o tara. N-am putea spune ca era de mult asteptata o asemenea societate. Cu douazeci de ani in urma cine-ar fi facut-o? Azi ai de unde s-alegi, si chiar trebuie s-alegi. Niciodata neamul nostru n-a avut un numare asa de insemnat de talente, de adevarate talente si niciodata n-a fost in literatura noastra o mai cuminte si mai sanatoasa indrumare. Eu cred ca asistam la o prefacere a sufletului romanesc, la o limpezire, mai bine zis, a sufletului acestuia, asa de frumos inzestrat, pe care insa imprejurari vrajmase nu numai ca l-au tinut in loc, dar l-au tulburat si l-au slabit in multe din minunatele lui insusiri. Si, printre puterile cari vor fi lucrat la aceasta hotaratoare prefacere, se va recunoaste mai tarziu ca literatura de azi n-a fost nici cea din urma, nici cea mai putin insemnata. De o adanca semnificare e faptul ca presedinte al societatii a fost ales tocmai acela dintre scriitorii nostri care, nu numai prin scrisul lui, dar si prin cuvantul lui grait, sta in continua atingere cu poporul de la tara. Domnul Sadoveanu a intemeiat o gazeta, Ravasul poporului, anume pentru nevoile satenilor. Domnul Sadoveanu, la adunarile cercurilor culturale, este un minunat si neobosit sfatuitor al celor cari atata vreme au fost, daca nu uitati cu desavarsire, dar lasati in urma, foarte departe, din mersul adesea primejdios de repede al civilizatiei noastre cam ... de targ. Era indicat acest robust si fecund scriitor sa duca pe umerii lui de atlet si sarcina aceasta. Stiu cate greutati au sa intampine intemeietorii pana sa-si vada societatea lor temeinic asezata, curpinzand inauntrul ei pe toti cei vrednici de-a fi acolo, si numai pe aceia. Dar vremea, care zadarniceste straduintele celor slabi, ajutati pe cei tari. Si oamenii de talent sunt totdeauna tari. Ce e talentul, la urma urmei, decat o forma a puterii? Si poate cea mai nobila.
Spun multi, c-un aer de prefacuta parere de rau, ca literatii prea se mananca intre ei. "Genus irritabile catum! Nu stiu daca la ei sunt vrajmasii mai grozave decat alte categorii de oameni. In orice caz, cred ca cititorii n-ar trebui sa se planga. Niciodata n-am vazut maini frecandu-se cu o mai diabolica placere si mai frenetic dispuse sa aplaude "loviturile mortale" decat atunci cand, in arena luptelor de " care pe care" se coboara doi oameni de talent. Dar cate alte invinovatiri nu se aduc literatilor nostri! Ba ca unul scrie prea mult, ba altul prea putin, ba cutare prea e descriptiv, ba ca prea-si alege subiectele din lumea ... pe care-o cunoaste el mai bine. Si cei mai cartitori sunt, bineinteles, cei cari citesc mai putin. Noroc numai ca literatii, inca de pe cand nu era critica asa de vigilenta si de serios organizata cum e astazi au gasit ca, in privinta asta, cel mai bun mijloc de a-ti ispasi pacatele este ... sa faci altele.
Parerea mea este ca niciodata n-am avut o literatura asa de bogata asa de sanatoasa si asa de a noastra ca aceasta pe care ne-o dau azi un Gorun, un Cosbun, un Goga, un Bratescu-Voinesti, un Mihail Sadoveanu, si atatia altii, cari, impreuna cu acestia, alcatuiesc cea mai frumoasa pleiada de scriitori pe care-a avut-o vreodata neamul nostru.
Acum nu le-ar mai trebui acestor nobili muncitori ai condeiului decat o "casa de editura" a lor. Sa stie un scriitor ca, indata ce are manuscris pentr-un volum, are si mijloacele de a si-l tipari, ca rodul muncii lui este asteptat cu nerabdare si primit cu bucurie, ca nu va mai intampina nici una din greutatile adesea umilitoare, prin cari trebuie sa treaca azi, pana sa-si faca el un locsor printre fericitii care au inalta favoare de-a putea sta de vorba c-un editor, sa stie aceasta un literat care azi, pentru a-si vedea un volum tiparit, pierde adesea mai mult timp si mai multa energie decat i-ar trebui pentru a scrie un nou volum, cred ca simplu faptul acesta ar insemna un moment istoric in dezvoltarea literaturii noastr. Ar fi ca proclamarea unei emancipari. O casa de editura a scriitorilor. Un adapost sigur celor mai curate ganduri ale neamului nostru. Nu se poate face un dar mai frumos talentelor de azi, si mai ales celor viitoare. Si darul acesta, ca sa fie o cinste si pentru cine-l da si pentru cine-l primeste, trebuie sa vie de la cei multi. Nimeni nu da mai frumos ca multimea. Ea pune iubirea-n ofranda ei si nu stiu ce putere de talisman care preface-n aur tot ce da ea.
Si cum cineva trebuia sa se infatiseze inaintea acestei maiestati si sa-i vorbeasca in numele scriitorilor, iata, ma infatisez eu. Am cunoscut pe fruntasii literaturii noastre din vremea lui Eminescu si stiu toate greutatile pe cari le intampinau pana sa-si vada pusa-n volum lamura gandirii lor. Creanga a murit si n-a stiut ce-i bucuria asta. Cu ce melancolie trebuie sa se uite din cer "tata Creanga", bunul Creanga, la tarzia noastra recunostinta ... Am vazut apoi cum s-au ridicat si cum s-au limpezit de frumos talentele proaspete, oastea cea tanara, implinita, indrazneata si puternica indaratulcareia se simte, ca un freamat de aripi, miscarea multa, nerabdatoare, impetuoasa a celor ce vin. Acestora suntem datori sa le desfundam calea noi, cari, cu chiu cu vai, am iesit la luminis. Sa facem tot ce ne va sta in putinta ca pe ei sa-i scutim de amaraciunile adesea primejdioase, si de ostenitoarele cotituri prin cari am trecut noi. Destule griji, sunt si fara asta, legate de sfiala celor dintai pasi, si destule dureri ii asteapta in campul de lupta - sa aiba cel putin drumul neted pana-acolo.
Pentru aceasta se cere neaparat ca scriitorii sa-si intemeieze o casa de editura a lor. Sa poata gasi un sprijin si o rasplata a muncii lor, care nu este de cel mai neinsemnat pret in viata unui neam, Iar mai ales talentatelor fragede, cari inca intreaba, sa le poata da sfatul care lumineaza si ajutorul care intareste. Intr-un fel sau altul, nu sunt copiii nostri - prelungirea vietii noastre in timp - acei cari vin dupa noi? Si tot ce facem pentru binele lor, jertfa chiar dac-ar fi, nu este un dar pe care ni-l facem noua? Ce va ramana din trecerea noastra pe pamant, decat putinul bine pe care l-am putut realiza? Incolo, toate le inchidem cu noi in sicriu: si lacomia, si ambitiile, si vastul desert nemaiumplut vrodata al marelui nostru eu.
Societatea Scriitorilor (O casa de editura)
Aceasta pagina a fost accesata de 2181 ori.
