Caragiale
de Alexandru Vlahuta
Unul din putinii oameni cu care as vrea sa ma intilnesc si pe lumea ceelalta. C-un asemenea tovaras m-as bizui sa-nfrunt si uritule ternitatii.
Un suflet ciudat, pe care cercetatorii si-au dat toata osteneala sa nu-l infatiseze si mai ciudat. Vesnic in framintare, plin de inegalitati si de cotnradictii - ca si viata insasi in invaluirile ei ... Bun si rau, sceptic si cucernic, milos si crud, temerar si fricos - duh razvratit, impotriva lui mai mult decit impotriva lumii. Caragiale, ca orice exemplar de lux al omenirii, ne prezinta in el, marite pina la exagerare, toate insusirile obisnuite ale firi omenesti. Receptivitatea lui pare inzestrata cu o lentila maritoare, care-i arata lucrurile in proporti uriase. Fantastic marite, dar in proportie. Totdeauan in proportie. E in acest puternic artist un asa de adinc sentiment al ritmului, al desavarsirii, incit fraza lui, corecta, muzicala, inestricabila, capata uneori, de pre amulta slefuire, ceva din reflexul rece al cristalului. Inteleg de ce scrie asa de rar. Acest pasionat observator al sufletului omenesc in actiune, acest ginditor vijelios, pururea in verva, ar fi avut nevoie de un stenograf, si Dumnezeu l-a intovarasit c-un sapator in piatra. Asa ca se pot impaca la lucru. Gindul celui dintii nu poate zbura decit foarte repede, dalta celui de-al doilea nu poate ciopli decit foarte incet.
Un mare constructor in cuvinte. La Caragiale cuvintul scris capata o insemnatate documentara. Nimic nu joaca, nimic nu se clatina in strasnica legatura a constructiei lui, taiata-n marmura. Lucru adevarat, lucru definitiv, etern - impresia aceasta o ai de cite ori citesti o pagina de Caragiale. Ca si marele Flaubert, cu care dealtfel se aseamana in multe privinti, el isi dramuieste vorba cu o migala si cu o grija impuse citeodata pina la jertfa spontaneitatii. Trebuie sa-l citesti de mai multe ori pe acest Benvenuto Cellini al cuvintului pentru ca sa ai intelegerea deplina si rara multumire a lucrului desavirsit. Iar ca sa-ti dai si ami bine seama de puterea de evocare si de marele dar de a crea a lui Caragiale, trebuie sa-l auzi povestind. Cu privirea, cu reticentele, cu sobra accentuare a tuturor mijloacelor de actiune ale neasemanatei lui puteri de fermecator, le face sa vezi aievea, sa traiesti in adevar ceea ce-ti spune. El are o lume a lui de tipuri in miscare, suflete intrupate de el - vorbesc de acelea pe cari nu le-a scris inca. Ele traiesc din substanta vietii lui, aci triste, aci vesele, mereu cu ceva nou in alcatuirea fiintii lor, din ce in ce mai vii, mai intregi, mai pline de interes - ne-mprietenim cu ele, le urmarim cu drag in frazele prin cari trec, si ne doare cind ne gindim ce pacat ar fi sa le ducem cu noi in mormint. Poate ca tocmai unde le vede asa de vii creatorul lor, parintele lor, nu se-ndura sa le scire. Precizarea formei, fixarea definitiva a unei gindiri si asternerea ei pe hirtie au citeodata ceva din preparativele reci ale unei imbalsamari.
Lumea ta de icoane! Traiesti cu ele, ti-s dragi, si poate cea mai buna parte din viata ta ti-o petreci in mijlocul lor. Le-ai scris - nu mai sunt ale tale. Devin proprietatea noastra. Si prin ele ne facem stapini pe-o parte din sufletul tau, din fiinta ta. Poate ca si grija aceasta o fi stinjenind pe unii scriitori, de nu ne dau tot ce ne-ar putea da.
Despre Caragiale, se poate spune ca ne-a dat foarte mult in foarte putine vorbe. Un avar care-a strins pentru noi. Sa-i fim recunoscatori.
Ca i-a placut sa puie in opera lui mai mult scaderile si ridicolul societatii noastre, ca l-a impresionat mai profund amagirile decit sperantele grabitei noastre civilizatii -cine poate sa-i faca o vina din aceasta? La urma urmei, din moment ce esti sincer, nici nu este de ales, nici nu poti alege intre un fel sau altul de a-ti infatisa lumea in care traiesti. Si Caragiale, in orice atitudine sufleteasca s-ar afla, e totdeauna sincer. De aceea si sunt asa de vii tipurile lui. Cind s-a dat, la teatru, acum douazeci si cinci de ani, O scrisoare pierduta, mai fiecare prefect se vedea pe el zugravit acolo. Fireste, era sinteza vietii de peverin ca si la provincie, cu notele ei de ridicul, aceleasi pretutindeni. Acelasi "Trahanache", acelasi "Ghita" , s-aceeasi "Coana Zoe", la Turnu-Severin ca si la Dorohoi. Cine nu-i stie? Lumea lui Caragiale . Eterna, profund adevarata lume a lui Caragiale!
Un om vesel? Nu. Un om foarte trist. E multa durere sub glumele lui! Dar sa-l fereasca Dumnezeu sa-l biruie vrodata si pe el navala unei lacrimi. Cel care ne-a inveselit de atitea ori cu verva lui stralucitoare, cel care ne-a obisnuit sa ne pregatim de ris de cite ori il vedem ca deschide gura, nu mai are dreptul sa plinga cu lacrimile noastre. De-aici greutatea cu care-au strabatut in public Napasta si novelele lui dramatice, adevarate capodopere, cari-ar face onoare oricarii literaturi din lume.
Foarte comunicativ. Poate cel mai comunicativ dintre oamenii mari pe cari l-a produs neamul nostru. Ceea ce e un imens folos pentru contimporani, s-o ireparabila pierdere pentru posteritate, caci o buna parte din comorile acestui suflet, asa de frumos inzestrat, h,se-mprastie in spulberul clipelor zgomotoase si deserte ale vietii. Caragiale, ca orice artist mare, e stapinit de " nevoia de a crea". Tot ce intra de afara in vastul cimp al cugetarii lui devine lucru de arta. Impresiile, observatiile lui de fiecare clipa capata, in mod firesc, darul vietii si
"Toate cer intrarea-n lume,
Cer vesmintele vorbirii" ...
Ah, vesmintele vorbirii! De vorbit, Caragiale iti vorbeste douazeci si patru de ceasuri pe zi, fara sa simta si fara sa te faca sa simti o clipa de osteneala; puterea lui de a spune e in functiune cu dragostea ta de a-l asculta: dar daca vrei sa ai inainte-ti figura dezolata a osinditului care merge la spinzuratoare, pune-l pe acest maestru al cuvintului sa scrie doua rinduri. Gindul ca ceea ce leaga pe hirtie ramine asa pe vecii vecilor il umple de o raspundere strasnica. Scriind, simte ca, peste umarul lui, pe lucrul lui din ceasul acela hotaritor, se pleaca privirea neindurata a veacurilor viitoare. De aceea si scrie cu atita grija - cu atita arta. Cind il citesti pe Caragiale. ai in adevar sentimentul desavarsitului. E posibil sa nu-ti placa intotdeauna. Caci indeobste lucrurile acestei lumi nu ne atrag prin perfectiunea lor. Dar de cite ori il citesti, tot mai adinci perspective se deschid gindului tau, si tot mai proaspat tresare de sub fiecare cuvint farmecul vietii. In proza lui Caragiale e o putere de cucerire pe care vremea, limpezind-o, o sporeste. Multe se vor uita din cite ni se par astazi nepieritoare. Ceea ce se va citi insa, din ce in ce mai cu drag si mai cu interes, in limba noastra, va fi, alaturi de versurile sfinte ale lui Eminescu, proza lapidara a lui Caragiale.
In volumul din urma, Schite noua, pe care, in treacat fie zis, piesa noastra l-a primit cu o tacere aproape inexplicabila, autorul stralucitoarelor Momente, ostenit de lumea in mijlocul careia se simte din ce in ce mai strain, pare a-si cauta in basme un izvor mai curat de cugetare literara. Dar cu ce maiestrie iti amesteca visul cu realitatea! Citeste pe Kir Ianulea, sa zicem, si simti ca intre amintirile tale, intre viata ta traita si povestea lui Caragiale inchipuita nu e nici o linie de despartire. Si una si alta se contopesc in acel factor comun de adevar etern si universal, pe care numai oamenii de geniu au privilegiul de a ni-l destainui.
"Dintre povestile de fata - scrie povestitorul in precuvintarea acestui volum - unele - precum aratam in notele de la sfirsitul cartii - se mai gasesc si-n alte limbi; pe cit putem sti, insa, apar astazi pentru intiia oara in romaneste.
Asupra felului cum sunt date aici, autorul isi pastreaza intregi drepturile de proprietate literara; caci, fara indoiala, de cind lumea, povestile sunt ale lumii, insa, fireste, felul povestirii lor ramine oricind al povestitorului - precum Maica Precista este a tuturor crestinilor, dar o icoana cu chipul ei e a mesterului care a zugravit-o, in felul lui.
Indura-te, tu, preasfinta si pururea curata Fecioara, de toti zugravii si ajuta-i sa nu prapadeasca vreme si vapsea degeaba!"
Caragiale
Aceasta pagina a fost accesata de 2550 ori.
