Auri sacra fames
de Alexandru Vlahuta
Pretutindeni - eterna lege a selectiei.
In firea unui om s-alege o patima, care covirseste si intuneca pe celelalte, o patima care robeste si umple toata viata acestui om. Omul acesta nu respira, nu cugeta, nu simte, nu se bucura, nu se mihneste decit prin aceasta patima. Pentru betiv toate se reduc la un vin bun, pentru cartofor, la o vena extraordinara.
Cind omul e slujit de un noroc statornic in desfasurarea patimei, devine erou. Legenda, istoria, faima il vor pomeni de-a pururi.
Peste doua sute de ani batrinii vor povesti copiilor, in stilul basmelor. multe din lucrurile pe cari noi le vedem aievea:
... A fost odata ... a fost un imparat cumplit si lacom, care s-a lasat, ca o foamete strasnica, asupra unui popor nenorocit, blajin, darnic si indurator din cale-afara. Si era foarte iubitor de aur imparatul acela, si se-mpinzise pomina-n lume despre grozava sa zgircenie. Si nu mai avea sat de bogatie, si nici o mila n-avea de supusii lui. Ca munceau bietii oameni din zori pina in puterea noptii, si banii tututror curgeau girla in haznalele domnesti, si ca intr-o groapa fara fund se istoveau averile fara s-o poata umplea.Si nu era chip sa se apropie sarac de pragul palatului lui, ori sa se bucure flamind din ramasitele mesei lui. Ca de era ananghie in tara, si de se vaicarea norodul sub povara birurilor grele, si de strigau asupritii impotriva lacomilor asupritori, el isi astupa urechile si inchidea ochii la toate. In jurul tronului veneau vechilii lingusitori si-i spuneau ce paduri mai sunt in picioare si ce bunuri au mai ramas neprefacute in aur in cuprinsul tarei. Si se taiau codrii, si se cotropeau mosiile, si se pustiau satele si curtile boieresti, si toata gospodaria tarei se darapana sub biciul si nesatul acelui imparat strasnic si a neinduratilor lui samsari.
Bani, bani, si iar bani, atita stia el. In bani se incheiau toate gindurile, toata simtirea si toate pornirile vietii lui. Pentru celelalte lucruri, nervii lui, inima si creierii lui erau de piatra. Daca s-ar fi aflat vreodata singur in fata unui bandit ce i-ar fi strigat, cu pistolul intins "Punga sau viata", ar fi stat mult pe ginduri, nehotarit ... nestiind de care sa se desparta. Si nu numai ca n-a miluit in viata lui pe nimeni, dar el lua paraua de natura a vaduvii si bucatica de piine din gura orfanului, si fara nici o mustrare privea la suferintele si obida supusilor sai. Si toti saraceau, numai el se imbogatea, si de ce se imbogatea, tot mai lacom si mai ahtiat de bani era. Ajunsese tara la sapa de lemn. Se vindeau bratele muncitorilor si cinstea familiilor, se topea imbracamintea icoanelor si toate podoabele bisericesti se prefaceau in bani, doar se va potoli foamea de aur a acestui imparat hemesit.
...
Departe, departe, dincolo de hotarele domniei lui, in mijlocul unui codru inalt si des ca peria, era tainuit un castel vechi de piatra. Sub temelia acestui castel se afla o hruba uriasa, la o adincime mare in umedul intuneric al pamintului.
E noapte. O liniste ingrozitoare ineaca si codrul si castelul. Singur, imparatul, infasurat intr-o mantie neagra, c-o lampa in mina, pe o scara tainuita, scoboara trepte multe din adincimile pamintului. Fosnesc faldurii mantalii in mutenia boltilor triste, si umbra lui inalta tremura, joaca infiorator, fantastic, lunecind pe ziduri ...
Se opreste. Scoate-o cheie. O mare usa de fier se invirteste din titini, c-un scirtiit metalic. In fund, pe lespezi de marmura, ca un munte se ridica colosala movila a banetului de aur. Ochii lui scinteie de focul unei betii patimase si infernale ... Atirna lampa de zid. Un tremur il coprinde din talpi pina-n crestet. Fata i se aprinde ca de dogoarea unei gramezi de jeratic. Se-neaca de atita voluptate. Mai priveste o data fioros in juru-i, apoi isi leapada mantaua, rasufla din adinc si se arunca cu fata in jos, ca pe-o claie de fin, pe zornaitoarea gramada de aur. Patimas, ametit, nebun de fericire, se vira in banetul racoritor si luciu, isi ingroapa bratele goale pina-n subtiori, apoi picioarele pina-n solduri, apoi trupul pina-n git, pin' la gura, mai scurma dedesubt, cu miinile, cu virful picioarelor. Se-neaca si dispare cu desavirsire in colosul comorii lui ...
Au trecut multe zile, au trecut ani la mijloc, si l-au cautat in toate partile, si nimic nu s-a putut afla de urmele acestui imparat.
Tirziu de tot s-a descoperit acea bogatie ascunsa, si s-a aflat lesul lui ingropat acolo, vinat, spaimantator, cu ochii holbati, cu gura cascata si plina de napoleoni, cu pumnii strinsi. Anevoie i-au putut desclesta degetele, intepenite in ultima stringere a acelui metal fermecator, a carui patima il supusese cu atita strasnicie.
Si multe sute de ani copiii se vor ruga de parintii lor sa le mai spuie basmul cu imparatul avar.
Auri sacra fames
Aceasta pagina a fost accesata de 2422 ori.
